Preşedintele clubului Oţelul Galaţi, Marius Stan, s-a declarat încântat de faptul că echipa antrenată de Dorinel Munteanu a încheiat cu o victorie în meciul cu Petrolul Ploieşti, scor 1-0, un an "fabulos".
"Este o victorie meritată, poate chiar mai concludentă decât o arată scorul. Le-a lipsit doar concentrarea jucătorilor pentru a mări avantajul, dar probabil că erau şi ei deja cu gândul la vacanţă. Sunt bucuros că încheiem cu o victorie un an fabulos pentru Oţelul", a spus Stan.
Formaţia Oţelul Galaţi a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa Petrolul Ploieşti, într-un meci din etapa a XVIII-a, prima a returului Ligii I.
Oţelul, care a câştigat ediţia 2010/2011 a Ligii I şi Supercupa României, în acest an, se află în prezent pe locul al patrulea în clasamentul Ligii I, cu 31 de puncte.