Disponibilizările, în valuri sau pe alese, de la posturile publice de radio şi televiziune din Ungaria permit guvernului să controleze presa maghiară. „N-ai voie să întrebi opoziţia. Facem o relatare, un material numai cu Fidesz, iar apoi o ştire mică despre opoziţie de numai 20 de secunde”, explică o jurnalistă maghiară scăpată de valul de concedieri, care a dorit însă păstrarea anonimatului, într-un interviu pentru FP România.
Articol din dosarul "Merge Ungaria spre fascism?" din ediţia nr. 25 a FP România, din 14 noiembrie la toate chioşcurile.
De ce a recurs guvernul Orban acum la disponibilizări masive în media publică? Este destul de solid argumentul necesităţii reducerii costurilor şi al eficientizării?
Argumentul a fost, într-adevăr, că actuala structură înghite prea mulţi bani, care sunt risipiţi. Sunt de acord cu acest lucru, dar nu cu modul în care s-au făcut disponibilizările. Consecinţa este că de acum un singur jurnalist se ocupă de o temă, de exemplu o anumită reformă a guvernului, o acoperă pentru ambele canale de televiziune publice şi pentru radio. Totul este mult mai centralizat, iar conţinutul poate fi controlat mai uşor. Nu trebuie să controlezi decât un jurnalist. Pe de altă parte, acest sistem dăunează şi calităţii materialelor produse pentru că n-ai destul timp. Nu mai ai timp să cunoşti background-ul unei teme, să iei alte păreri, ci trebuie să „produci” ştiri repede pentru jurnalele de la ora 14, 16, 18. Cred, deci, că această aşa-zisă economie este îndreptată împotriva calităţii şi urmăreşte un control mai puternic al conţinuturilor.
De ce se teme Orban atât de tare de presă, cu două treimi din Parlament?
Este o nefericită tradiţie est-europeană. Politicienii din această zonă au folosit întotdeauna media publică în scopuri politice, ca un fel de microfon al puterii, la care nu vroiau să audă părer