Un text din Caţavencii

Auzisem că Alex. Leo Şerban scrisese un mic roman în engleză, în ultimul său an de viaţă. Era primul – şi din nefericire – ultimul roman al lui Leo*. Cartea a apărut de curînd la Polirom în traducerea Antoanetei Ralian şi cu o excelentă şi pătrunzătoare prefaţă-portret de H.R.Patapievici. Această fermecătoare novella, cum i-a zis alş, e un joc cît se poate de serios despre identitate şi dedublare, despre călătoria în timp şi spaţiu şi despre înţelesurile lumii în care trăim.

Totul e complicat şi deopotrivă simplu în acest roman misterios în care Borges se întoarce în timp pentru a-l întîlni într-o cafenea din Lisabona pe Fernando Pessoa poetul şi pe heteronimii săi, iar apoi fac împreună un salt în timp pentru a ajunge la Buenos Aires, oraşul lui Borges, unde încearcă să descifreze secretele unei scrisori. Povestea începe de la încurcăturile pe care le are cu Interpolul un neamţ traficant de opere de artă falsificate, care s-a stabilit în capitala Argentinei.

Tocmai fiindcă e vorba de un joc al imaginaţiei, Leo procedează cît se poate de riguros, pe zile, ore şi chiar minute, astfel încît imposibilul călătoriei lui Borges în timp la Lisabona devine probabil şi apoi posibil în logica novellei sale. La fel ca în povestirile detectivistice ale lui Poe, la care trimite şi titlul lui alş, stabilirea corectă a premiselor ajută la reconstituirea întregului, chiar dacă pentru asta e nevoie ca protagoniştii să facă naveta în timp sau să se dedubleze.

Căci, în cele din urmă, ne reamintesc povestitorii de care se foloseşte Leo pentru a-şi pune novella în pagină, ceea ce ni se întîmplă – sau ni s-ar putea întîmpla – depinde de ceea ce sîntem dispuşi să credem şi ne putem închipui. De unde şi nenumăratele aluzii la ezoterism, numerologie şi jocurile de cuvinte din carte din care rezultă un „tu” problematic, la care de cele mai mult