Într-un meci contând pentru Liga Mol la hochei, disputat astăzi, pe patinoarul ”Mihai Flamaropol” din București, Steaua Rangers n-a rezistat în fața campioanei HSC Miercurea Ciuc, pierzând cu 0-8. La meci, în repriza a doua, și-a făcut apariția și un grup de 20-30 de fani ai echipei bucureștene care au scandat lozinci anti-maghiare.
Desfășurat în anonimat – în tribune nu s-au aflat mai mult de o sută de spectatori -, meciul a fost dominat de oaspeți, care conduceau cu 3-0 la prima pauză. În celelalte două reprize, cu toate că a avut ocazii de a marca Steaua n-a reușit să o facă, la final consemnându-se o diferență neobișnuită pentru întâlnirile dintre cele două rivale care au avut loc în Capitală (HSC a reușit un 11-0, la Miercurea Ciuc, în 25 septembrie). Mai cu seamă că în 9 decembrie, tot la București, roș-albaștrii s-au impus cu 5-2.
În timpul reprizei a doua, în tribunele patinoarului au venit circa 30 de suporteri ai Stelei, care au scandat ”România, România!” și ”Afară! Afară, cu ungurii din țară!”. Spre final, aceștia au părăsit patinoarul, îndreptându-se, probabil, spre ”Arena Națională”, care a găzduit meciul de fotbal Steaua – Sibiu.
Miercuri, 21 decembrie, la Galați, în semifinalele Cupei României, Steaua va întâlni pe Dunărea, iar HSC Csikszereda va juca împotriva lui ASC Corona 2010 Brașov.