Formaţia HSC Miercurea-Ciuc a învins, luni, cu scorul de 8-0 (3-0, 2-0, 3-0), echipa Steaua, într-un meci disputat la Patinoarul Mihai Flamaropol din Bucureşti, în cadrul Campionatului Naţional şi a Ligii Mol.
La partidă au asistat aproximativ 100 de spectatori.
În timpul meciului, aproximativ 30 suporteri ai echipei de hochei pe gheaţă Steaua Bucureşti au scandat injurii la adresa ungurilor şi a Ungariei. "Afară, afară cu ungurii din ţară", "România, România" şi "Noi nu vrem maghiari în România", au fost câteva dintre scandările fanilor.
Galeria echipei Steaua a cântat imnul României, dar şi alte cântece precum "Treceţi batalioane române Carpaţii" şi "Noi suntem români".
De asemenea, fanii au arborat şase steaguri ale României şi un portret al Regelui Ferdinand.
Înaintea partidei, conducerea CSA Steaua a solicitat fanilor, printr-un comunicat, să încurajeze fair-play echipa favorită şi să nu scandeze lozinci cu caracter etnic la meciul de hochei pe gheaţă cu HSC Miercurea-Ciuc. Acest apel al CSA Steaua vine ca urmare a incidentelor care au avut loc în ultima perioadă în cadrul loturilor naţionale de hochei pe gheaţă ale României.
Hocheistul Florin Cosmin Marinescu a fost agresat verbal şi fizic de Ziua Naţională a României de colegii săi de etnie maghiară din lotul naţional Under 16.
Conform unor informaţii apărute în presa centrală, un alt incident a avut loc vineri, la partida România - Ungaria din cadrul turneului "Euro Ice-hockey Challenge", desfăşurată pe patinoarul Vakar Lajos din Miercurea- Ciuc, jucătorii naţionalei României, majoritatea de etnie maghiară, au tăcut la intonarea imnului de stat, dar au cântat imnul Ungariei înainte de începerea meciului. De asemenea, la finalul partidei, când s-a intonat din nou "Deşteaptă-te Române", jucătorii au păstrat aceeaşi tăcere ca la început, dar au cântat, public, imnul Ţinutu