Villas Boas nu poate fi Mourinho. Este un lucru omenesc, chiar dacă uneori dezamăgitor.
Chelsea nu e nici pe departe o echipă îngenuncheată. Locul 3 în Premier League, după cele două formaţii din Manchester. Îşi continuă drumul în Champions League, unde va juca în optimile de finală cu Napoli. Dar echipa londoneză are alunecări nemulţumitoare, care vin ca nişte noduri în gît pentru suporteri şi, mai important, pentru patronul Roman Abramovici.
Ieri, Wigan, candidată la retrogradare, a egalat-o pe Chelsea in minutul 88. Un 1-1 deloc onorant şi liniştitor. Cu o naivitate oarescum iritantă, antrenorul Andre Villas Boas a spus: “Puteam să încercam să mai dăm un gol, dar am preferat să ne mulţumim cu ceea ce aveam”.
Vina tehnicianului portughez pare a fi, într-adevar, că nu-şi poate convinge atacanţii să dea multe goluri. Multe dintre reuşite sînt operele oamenilor care joacă în spate, ceea ce e şi bine, dar e şi rău. Cealaltă vină, nu neapărat a lui, dar care îi pluteşte deasupra capului ca norişorul ploios din desenele animate, este comparaţia cu Jose Mourinho. Aceasta din urmă aparţine mai degrabă publicului, fotbaliştilor, ziariştilor. Ce a atît de greu? Lusitan, a luat Europa League cu Porto. E chiar mai tînăr decît Mourinho, deci are timp, teoretic măcar, să realizeze mai multe. Locul lui era, prin urmare, la Chelsea, negreşit. Şi aşteptările – înalte, mai înalte decît poziţia actuală a echipei din clasamentul primei divizii engleze.
Poate nu ţine de fotbal, ci de filosofie. Şi poate, puţin, de pariuri. Care erau şansele ca un om să calce fix în urmele lăsate de un predecesor de-al său, chiar dacă ambii sînt portughezi de succes, deştepţi, pricepuţi şi mai mult sau mai puţin încrezuţi? Chelsea învinge cu 3-0, în mod repetat, dar parca nu e Chelsea. Nu poţi străluci la fel ca echipa după ce te-a militărit o vreme Mourinho, apoi te-au şters
