Mesajul a fost trimis. Multumesc!

«Ţăranul cu Maserati», lovit în Anglia de o conaţională - VIDEO

Publicat in Click, luni 19 decembrie 2011 ·

Şi unii dintre românii din Anglia s-au săturat de personaje precum "ţăranul cu Maserati": o conaţională i-a reproşat că strică imaginea românilor în Regat.

Acum ceva vreme, Petre Crăete a luat foarte în serios aşa-zisa "confruntare" cu Stelian Ogică în platoul emisiunii "Drept la ţintă" de la Kanal D. "Suntem la mormânt la Ogică, să se odihnească în pace", l-a ironizat el. În schimb, a fost de acord să-i acorde revanşa fostului său adversar.

Dar, până la confruntarea cu acesta, "ţăranul" are propriii inamici, chiar în Anglia, acolo unde s-a întors după perioada petrecută în ţară. Şi tot români, după cum se vede într-un clip postat pe Internet. O tânără l-a întrerupt din "speech-ul" pe care îl ţinea cu ocazia sărbătorilor şi i-a aplicat, chiar pe stradă, o corecţie serioasă.

Femeia era furioasă că Petre Crăete pune şi el umărul la imaginea proastă pe care o au românii în Marea Britanie. Însă se pare că nici geanta primită în cap de la ea nu-l va determina să renunţe la poziţia lui de "vedetă a web-ului": "Nu am mai văzut-o în viaţa mea! De ce m-a lovit?! Poate e complexată că ea câştigă doar nişte «bănişori». Mulţi oameni sunt invidioşi pe mine", a concluzionat el.

Deşi a spus despre femeie că "nu e de nivelul" lui, n-ar avea nimic împotrivă să o întâlnească din nou pe cea care l-a pedepsit atât de drastic şi de spontan. "Fac un apel, să-i daţi numărul meu de telefon. Poate o pot ajuta cu ceva", i-a spus Petre Crăete lui Mădălin Ionescu.

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR a decis oficial să îl susțină pe Călin Georgescu la prezidențiale

Wall-Street.ro acum o ora
Consiliul Naţional de Conducere (CNC) al Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) a decis, miercuri, ca, în perspectiva organizării unei alte runde de alegeri prezidenţiale, partidul să-l susţină în continuare pe Călin Georgescu. Potrivit unui comunic

Doi morţi în Germania, într-un atac cu cuţitul într-un parc la Aschaffenburg, în Bavaria. Un bărbat de 41 de ani şi un băiat de doi ani, ucişi în Parcul Schöntal. Un afgan de 28 de ani, reţinut. Alte două persoane, ”rănite grav”

News.ro acum o ora
Două persoane - inclusiv un copil în vârstă de doi ani - au fost ucise într-un atac cu cuţitul la Aschaffenburg, în Bavaria, în sudul Germaniei, anunţă poliţia locală, care precizează că a arestat un suspect, relatează AFP. Atacul - ale cărui motiva

A murit Teoharie Coca-Cosma, vocea finalei Cupei Campionilor Europeni din 1986

Mediafax acum 3 ore
Federaţia Română de Fotbal îşi exprimă regretul faţă de dispariţia lui Teoharie Coca-Cosma, una dintre cele mai emblematice voci ale jurnalismului sportiv românesc, care s-a stins marţi, 21 ianuarie, la vârsta de 84 de ani. „Teoharie Coca-Cosma rămâ

Un nou cutremur în România. În ce zonă s-a produs și ce magnitudine a avut seismul

Ziare.com acum o ora
S-a cutremurat din nou România, anunță Institutul pentru Fizica Pământului. Un seism cu magnitudinea 3,6 s-a produs, miercuri după-amiază, 22 ianuarie, în judeţul Galaţi, la o adâncime de 5 kilometri. Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezv

MAE: Cetăţeanul român spitalizat după ce a fost înjunghiat în Egipt, repatriat

News.ro acum 45 minute
Cetăţeanul român care a fost înjunghiat în timpul unei vizite turistice la Sharm El-Sheikh, Egipt, a fost repatriat, miercuri, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Potrivit MAE, cetăţeanul român care a fost înjunghiat şi care era internat înt

Mesajul războinic al premierului polonez la preluarea președinției UE: "Dacă Europa vrea să supraviețuiască, trebuie să se înarmeze"

Ziare.com acum 3 ore
Prim-ministrul polonez, Donald Tusk, al cărui țară deține președinția semestrială a Uniunii Europene, a îndemnat miercuri statele membre ale UE să răspundă cu seriozitate solicitării noului președinte american de a majora cheltuielile pentru apărare

România va avea prima hartă a riscului seismic împărţită pe localităţi

Mediafax acum o ora
„Nu a existat niciodată o defalcare pe localităţi, pe unităţi administrative teritoriale", a explicat ministrul la Digi 24. Harta va fi interactivă şi va ajuta atât locuitorii să ştie în ce zonă stau, cât şi autorităţile locale să acceseze fonduri p

UPDATE - A încetat din viaţă Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial / FR Handbal: Drum lin spre stele, Excelenţă! / Mesajul COSR

News.ro acum 6 ore
Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, s-a stins din viaţă la vârsta de 84 de ani, anunţă CSA Steaua. UPDATE - Şi COSR a transmis condoleanţe după trecerea în nefiinţă a lui Oţelea. “Mişcarea olimpică e

Chişinăul acuză Rusia că răspândeşte scenarii false prin intermediul presei şi cere Moscovei să informeze care sunt companiile ce ar urma să participe la eventuala reluare a livrărilor de gaze naturale către regiunea transnistreană

News.ro acum 54 minute
Compania Ozbor Enterprises ar fi rezervat pe 20 ianuarie capacităţi de transport pe gazoductul Turkish Stream în volum de 3,1 milioane de metri cubi pe zi pentru export în Transnistria, a scris miercuri, pe surse, cotidianul rus Kommersant, care sus

UPDATE - Primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea, vizat de percheziţii DNA / Bolojan: Instituţiile statului îşi fac datoria şi fiecare cetăţean trebuie să răspundă pentru ceea ce face

News.ro acum 6 ore
Primarul oraşului Sinaia, liberalul Vlad Oprea, este vizat miercuri dimineaţă de percheziţii DNA, percheziţii având loc şi la o persoană din conducerea Poliţiei Locale Sinaia şi la un apropiat al lui Vlad Oprea, au declarat surse judiciare. UPDATE -

Vremea

București
acum

mie.

2°/7°
joi

2°/10°
vin.

4°/10°
sâm.

4°/9°
Iasi
acum

mie.

3°/6°
joi

3°/8°
vin.

2°/8°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

5°/7°
joi

4°/10°
vin.

6°/10°
sâm.

6°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

0°/3°
joi

0°/5°
vin.

3°/7°
sâm.

1°/6°
Timisoara
acum

mie.

1°/3°
joi

1°/10°
vin.

5°/9°
sâm.

3°/9°