Ambasada Republicii Cehe anunţă cu mare durere că scriitorul şi dramaturgul Václav Havel, ultimul preşedinte al Cehoslovaciei şi primul preşedinte al Republicii Cehe, s-a stins din viaţă duminică, 18 decembrie, în vârstă de 75 de ani.
Cartea de condoleanţe va fi deschisă la Ambasada Republicii Cehe, strada Ion Ghica nr.11. sector 3, Bucureşti, în zilele de luni 19 decembrie 2011 între orele 13.00 şi 17.00 şi marţi, 20 decembrie între orele 9.00 şi 17.00.
Unul dintre ultimele mesaje pe care le-a scris Václav Havel a fost cel transmis participanţilor la suita de acţiuni organizate la Bucureşti de Ambasada Republicii Cehe, Societas Romano-Bohemica şi Centrul Ceh pentru a aniversa împlinirea de către Václav Havel a vârstei de 75 de ani, la 5 octombrie 2011.
Dragi prieteni,
Starea mea de sănătate nu îmi permite să călătoresc şi de aceea, îngăduiţi-mi să vă salut măcar de la distanţă şi să vă mulţumesc pentru că vă aduceţi aminte de ziua mea de naştere, când împlinesc şaptezecişicinci de ani. Nu este un lucru obişnuit, iar eu sunt bucuros şi emoţionat.
Păstrez o amintire vie legată de vizita mea la Bucureşti în anul omienouăsutenouăzecişipatru şi de momentul când titlul şi diploma de doctor honoris cauza mi-au fost înmânate de rectorul de atunci al universităţii Emil Constantinescu care, peste puţin timp, avea să fie ales preşedinte. Dacă astăzi este prezent în mijlocul dumneavostră, îl salut cu multă cordialitate. În cuvântul meu de atunci am reflectat după cinci ani asupra destinului unei devize a revoluţiei şi a deosebirii dintre ideal şi iluzie. Animaţi de un ideal, am răsturnat regimul comunist totalitar şi am ajutat ca în ţara noastră să se întoarcă viaţa liberă. Curînd însă, el avea să fie înlocuit de iluzia calculului cinic, de iluzia câştigului de moment, de iluzia că totul, în afară de creşterea dezvoltării materiale, este o