Pentru profesorul nord-coreean Kim Hyun Sik, Kim Jong II a fost mai mult decât tiranul care şi-a ţinut atâţia ani ţara ostatică. Dictatorul i-a fost elev. Chiar dacă i-a ucis familia după ce a fugit din ţară, profesorul l-a iertat.
Fragmente dintr-un amplu eseu publicat în FP România nr. 6 (septembrie-octombrie 2008)
(...) În anul 1991, în timpul unui schimb de experienţă la Moscova, ca profesor, am fost contactat de un agent sud-coreean. El mi-a adus vestea incredibilă că sora mea mai mare trăia şi, după război, emigrase în Statele Unite, iar acum locuia la Chicago. Agentul mi-a spus că îmi poate aranja o întâlnire cu ea. Nu o mai văzusem de 40 de ani şi niciunul dintre noi nu ştia că celălalt a supravieţuit războiului. Serviciile secrete sud-coreene ne-au aranjat o întâlnire. Am fost copleşit de emoţie. Ea m-a implorat să vin şi eu în Statele Unite şi să devin preot, aşa cum îşi dorise mama. Deşi nu m-am putut duce cu sora mea, a fost unul dintre cele mai fericite momente din viaţa mea.
Fericirea noastră a fost scurtă. Un alt agent, cel care ne pusese casa lui la dispoziţie pentru întâlnire, era de fapt un agent dublu, care lucra şi pentru Coreea de Nord. Am primit instrucţiuni din partea guvernului să mă întorc acasă, încă de a doua zi. Am înţeles că dacă m-aş fi întors aş fi fost considerat trădător şi aş fi fost ucis. Eram îngrijorat că neapariţia mea îi va afecta pe membrii familiei mele rămaşi la Phenian. Este suficient de grav ca un soldat sau un student obişnuit să dezerteze. Iar eu ştiam detalii intime despre cercul de apropiaţi ai familiei conducătoare.
Nu m-am întors în Coreea de Nord şi nu mi-am mai văzut familia niciodată. Câţiva ani mai târziu am aflat de la un ministru sud-coreean cu relaţii că toţi membrii familiei mele au fost trimişi într-un gulag unde au fost ucişi, victime nevinovate ale trădării mele. Până
