Achitarea lui Năstase vesteşte moartea, după grele încercări, e drept, a anticorupţiei.

Procesul nu poate fi interpretat ca unul „politic“, deoarece această „condamnare este un mesaj clar privind independenţa justiţiei“. Nu, nu este declaraţia lui Adrian Năstase, a lui Victor Ponta sau Crin Antonescu. Este declaraţia dată de avocatul lui Jacques Chirac, condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru un delict comis înainte de a deveni preşedintele Franţei şi de pe urma căruia nu a avut foloase materiale. Alături de starea precară de sănătate a fostului preşedinte, acestea au fost circumstanţele de care au ţinut cont judecătorii francezi.

Care sunt motivele achitării lui Năstase după 11 ani de la comiterea faptei - Dana Năstase cărând la bancă sacoşa cu 400.000 de euro din milionul, bijuteriile şi tablourile bătrânei afaceriste mătuşi Tamara - nici nu mai contează. Important este mesajul lansat opiniei publice de acest verdict după circul sistematic făcut de PSD în încercarea de a demonstra că nepotul mătuşii este victima politică a lui Băsescu. Din acest mesaj, populaţia înţelege că, dacă te numeşti Adrian Năstase, Ilie Morega, Paul Păcuraru, Monica Ridzi, Dan Păsat, Eugen Bădălan sau Sile Cămătaru, nu există justiţie care să-ţi numere conturile, finii, incompatibilităţile sau contractele cu statul. Decizia achitării are deci o simbolistică aparte, întrucât Năstase a fost perceput drept managerul de succes al corupţiei instituţionalizate. Una care a traversat generaţiile şi guvernele.

În această păguboasă conjunctură, eforturile de reformare a justiţiei, dezgheţul înregistrat în anchetarea puterii, demersurile pentru diferite modificări legislative pălesc şi îşi arată inutilitatea peste timp. Puţinii şi impleticiţii paşi înainte se împotmolesc în clisa sistemului. Să luăm, de exemplu, Legea privind accesul la Înalta Curte, pe car