Magistratii Inaltei Curti de Casatie si Justitie au respins o noua cerere de stramutare a dosarului in care presedintele Consiliului Judetean Arges, Constantin Nicolescu (PSD), este acuzat de fapte de coruptie, procesul urmand sa fie judecat in continuare la Tribunalul Arges. Cererea de stramutare a cauzei a fost depusa de catre avocatul unuia dintre incuplati, omul de afaceri Cornel Penescu, acesta solicitand stramutarea dosarului la o alta instanta. Magistratii instantei supreme au repins cererea ca nefondata, astfel ca procesul va continua la Pitesti, urmatorul termen fiind stabilit pentru 10 ianuarie 2012. O alta cerere de stramutare a acestui proces fusese depusa, in luna august, de catre procurorii anticoruptie ai Serviciului Teritorial DNA Pitesti, cei care instrumenteaza cauza, insa si aceasta solicitare a fost respinsa de ICCJ. Procesul in care este judecat presedintele Consiliului Judetean (CJ) Arges, Constantin Nicolescu, alaturi de alte zece persoane, a inceput in 2 iunie la Tribunalul Arges. In 18 mai, presedintele Consiliului Judetean Arges, Constantin Nicolescu, a fost trimis in judecata de procurorii DNA, care il acuza ca a luat fonduri Phare de aproape 900.000 de euro pentru patru unitati de invatamant, in baza unor acte false. In acest dosar au mai fost trimisi in judecata Gheorghe Cornel Penescu, actionar majoritar al SC PIC SA Pitesti, Gheorghe Nicut, fost primar al municipiului Curtea de Arges, Calin Ioan Andrei, primar al municipiului Campulung, Ion Stefan, primar al comunei Budeasa, judetul Arges, Florian Despan, director executiv al Directiei pentru Integrare Europeana si Dezvoltare Regionala in cadrul Consiliului judetean Arges, Ion Popa, primar al comunei Stalpeni, judetul Arges, Gheorghe Dobre, asociat si administrator la SC Zeus SA, Ion Nicolae, reprezentant al aceleiasi firme si dirigintii de santier Gheorghe Dumitrache si Tudor Mircea. P