Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daniel Funeriu: E mai comod pentru un intelectual sa ceara, prin scrisori deschise, unei instante, minister de exemplu, sa intervina intru rezolvarea unor situatii

Publicat in HotNews, marți 20 decembrie 2011 ·

Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, a facut un apel catre "elitele Romaniei sa isi asume puterea in casa lor, adica in universitatile Romaniei". Prezent la investirea profesorului Mircea Dumitru in functia de rector al Universitatii din Bucuresti (UB), Daniel Funeriu a declarat, facand referire la scrisorile deschise care i-au fost trimise de filosoful Gabriel Liiceanu si publicate pe Contributors.ro: "e mai comod pentru un intelectual sa ceara, prin scrisori deschise de exemplu, unei instante, minister de exemplu, sa intervina intru rezolvarea unor situatii in facultatea in care tu insuti ai avut un rol important timp de decenii, dar nu ai creat acea cultura institutionala de care ai nevoie. E mai comod, dar perfect inutil".

Cele mai importante declaratii ale ministrului Educatiei, Daniel Funeriu:

Sunteti primii in finalizarea procedurilor de alegere a noului rector conform prevederilor Legii educatiei nationale.Faptul ca domnul rector Panzaru a inteles printre primii sa isi puna mandatul pe masa si sa organizeze alegeri in spiritul democratiei universitare instaurate prin Legea educatiei nationale arata modul in care a slujit universitatea: cu loialitatea, eleganta si decenta unui intelectual de marca.Universitatea Bucuresti are cu 35% mai multe locuri la master si doctorat decat in anii precedenti. Avantajele universitatii dumneavoastra vor fi din ce in ce mai mari si stiu ca va intrebati daca aceste castiguri nete pe care astazi le aveti, gratie prevederilor Legii educatiei nationale, sunt castiguri stabile. Raspunsul este da. Legea educatiei nationale care va aduce aceste beneficii nu va fi schimbata nici in perioada actualului mandat si, sunt convins, nici in urmatorul mandat. Legea educatiei nationale le permite oamenilor de calitate sa aiba acces la resurse si sa preia puterea in universitati prin legitimitate democratica, nu prin jocuri de

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O maşină a ricoşat într-o benzinărie, unde a lovit o butelie GPL, după ce s-a ciocnit cu o autoutilitară pe DN 11

HotNews acum o ora
O persoană a fost rănită în cccidentul care a avut loc miercuri dimineața în zona localității Sănduleni din județul Bacău. „Pe DN 11 Oneşti-Bacău, în zona localităţii Sănduleni, judeţul Bacău, a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate

SUA retrage jumătate din trupele Gărzii Naționale trimise la Los Angeles. „Haosul se diminuează”

Adevarul acum 2 ore
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a aproximativ 2.000 de militari din cei 4.000 ai Gărzii Naționale desfășurați la Los Angeles.

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 9 minute
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Mii de mașini blocate în porturile UE din cauza tarifelor impuse de Trump. Portul Anvers-Bruges, transformat în parcare uriașă

Adevarul acum o ora
Mii de autoturisme, camionete și utilaje grele destinate exportului către SUA stau blocate în porturile Uniunii Europene, după ce președintele american Donald Trump a impus taxe vamale majore.

Ilie Dumitrescu a găsit marea problemă, după ce a văzut pe teren în Inter D'Escaldes - FCSB: „E clar”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Fostul internațional Ilie Dumitrescu a analizat , în manșa a doua a turului 1 preliminat Champions League. Campioana României s-a calificat mai departe datorită victoriei cu 3-1 din prima manșă. În turul 2 va da peste Shkendija, campioana Macedoniei

Şeful Pentagonului reduce desfăşurarea controversată de trupe în Los Angeles / „Acest lucru s-a întâmplat pentru că locuitorii din Los Angeles au rămas uniţi şi puternici”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a 2.000 de trupe ale Gărzii Naţionale din Los Angeles, reducând aproximativ la jumătate desfăşurarea controversată de forţe din ora

Horoscop pentru miercuri, 16 iulie 2025. Ziua aduce noutăți în plan familial pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 38 minute
Berbec Esti vedeta zilei. Beneficiezi de multa energie și de șanse deosebite de a-ți remodela personalitatea si modul de relationare cu ceilalti. Sunt momente favorabile pentru a începe un program de îngrijire corporală, pentru înnoirea garderobei s

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 9 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Google a semnat un acord de 3 miliarde de dolari pentru energie hidroelectrică în SUA. Este cel mai mare pact corporativ din lume pentru energie curată

Mediafax acum 26 minute
Acordul dintre Google și Brookfield Asset Management include acorduri inițiale de achiziție de energie pe 20 de ani, în valoare totală de 3 miliarde de dolari, pentru energia electrică generată de două centrale hidroelectrice din Pennsylvania. Gigan

RĂZBOI în Ucraina, ziua 1.239. Trump anunță că SUA au livrat noi arme Kievului: „Zelenski nu trebuie să atace Moscova!”

Gandul acum 40 minute
Războiul din Ucraina a intrat miercuri, 16 iulie 2025, în a 1.239-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină. Donald Trump a afirmat că deja au fost expediate arme către Ucraina, notează Reuters. Trump, vorbind cu presa, a

Vremea

București
acum

23°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

22°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

25°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

17°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

21°
mie.

20°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°