După ce Marius Şumudică a ajuns de la Astra la FC Braşov deşi rezultatele îl recomandau să rămână în continuare pe banca ploieştenilor, un tehnician care s-a despărţit în condiţii similare de ardeleni este pregătit să facă drumul în sens invers.
Favorit la postul de principal al Astrei Ploieşti pentru retur este portughezul Antonio Conceicao, care este foarte aproape să semneze un contract, cel mai probabil pe 1 an şi jumătate cu gruparea finanţată de Ioan Niculae. Conceicao, care a antrenat ultima dată pe FC Braşov, a fost dorit şi la sfârşitul lui octombrie, când a fost reinstalat Selymes, tratativele fiind ca şi finalizate acum.
El ar putea deveni astfel al doilea străin din istoria Astrei, pe banca tehnică, după italianul Nicolo Napoli şi al treilea antrenor din acest sezon al ploieştenilor, după cele două mandate ale lui Selymes şi cel al lui Şumudică. Conceicao ar urma să vină cu un preparator fizic portughez, restul staff-ului urmând să fie ales după semnarea contractului.
După ce Marius Şumudică a ajuns de la Astra la FC Braşov deşi rezultatele îl recomandau să rămână în continuare pe banca ploieştenilor, un tehnician care s-a despărţit în condiţii similare de ardeleni este pregătit să facă drumul în sens invers.
Favorit la postul de principal al Astrei Ploieşti pentru retur este portughezul Antonio Conceicao, care este foarte aproape să semneze un contract, cel mai probabil pe 1 an şi jumătate cu gruparea finanţată de Ioan Niculae. Conceicao, care a antrenat ultima dată pe FC Braşov, a fost dorit şi la sfârşitul lui octombrie, când a fost reinstalat Selymes, tratativele fiind ca şi finalizate acum.
El ar putea deveni astfel al doilea străin din istoria Astrei, pe banca tehnică, după italianul Nicolo Napoli şi al treilea antrenor din acest sezon al ploieştenilor, după cele două mandate ale lui Sely