Guvernul Monti a obţinut de curând votul de încredere pentru planul său de austeritate. Pe lângă provocări precum evaziunea fiscală estimată la peste 100 de miliarde de euro, cu o rată de recuperare de 0.00016%, noul executiv trebuie însă să se teamă de faptul că Berlusconi are tot interesul ca Monti să eşueze pentru a-şi reclădi reputaţia, în timp ce opoziţia de centru-stânga s-a poziţionat alături de un guvern ale cărui reforme îi va afecta votanţii cel mai puternic, explică politologul italian Andrea Teti într-un interviu pentru FP România.

Interviu din ediţia nr.26 a FP România, care va apărea pe 16.01.2012

Dat fiind că datoria actuală a Italiei se ridică la 1,9 trilioane de euro, adică 120% din PIB-ul anual, în contextul creşterii dobânzilor la bondurile italiene, iar anul viitor ţara va trebui să refinanţeze 300 de miliarde de euro, bonduri ajunse la maturitate – este Italia următoarea Grecie?

Sunt diferenţe semnificative între Grecia şi Italia, cum ar fi nivelul economisirii care este mult mai mare în Italia, dar şi similarităţi deranjante ca nivelul evaziunii fiscale/fraudei, sau impactul şomajului.

Sunt suficiente măsurile de austeritate precum creşterea vârstei de pensionare la 67 de ani, privatizarea companiilor de stat şi tăierile în sectorul public, pentru a reduce datoria?

Concentrarea pe tăieri şi austeritate este justificată doar în parte: în anumite zone tăierile sunt cu siguranţă necesare, în special cele legate de cheltuielile eşaloanelor superioare din serviciile publice. Dar două puncte trebuie accentuate: în primul rând, după cum a recunoscut şi Monti, nu se poate trece de această criză fără creştere economică şi simplele măsuri de austeritate nu pot fi un răspuns. În al doilea rând, statul italian eşuează în a recupera unele fluxuri de venit, în valoare de 440 miliarde de euro anual. De exemplu,