Demenţă la plata luminii, localul din Braziliei. Sală plină ochi, te-năbuşi. Lipite pe lângă pereţi, cozile – trei la număr – trădează experienţa din vremea tacâmurilor, iaurtului la borcanaş, salamului de vară – câte unul să ajungă la toată lumea. Alte timpuri, alte cozi. Coafate la fel. Un badigard cu cea mai blândă figură din câte are firma de pază veghează ca sălbaticii (apreciere din coadă: zău, doamnă, parcă am fi sălbatici) să nu se bulucească, "vă rog, nu vă buluciţi...".
Ca în orice rău, oamenii descoperă şi o mulţumire, li se dezmorţesc oasele. Coada freamătă, mormăie, bate câmpii nu atât cu înţelepciune (poiana lui Iocan), cât cu draci. Pătrunzând greu, un ins cu mină prosperă se adresează văzduhului: De ce staţi la coadă? Un domn pensionar: Chiar, de ce-om sta la coadă? Un alt domn pensionar: Păi, poate, ne-o place...
Intră altul, se înfige electoral în mijlocul încăperii şi face pe deşteptul: Băi, frate, da’ există internet, bănci, trebuie să plătiţi aici?... O ia prompt în freză: Da’ tu de ce nu plăteşti online, isteţule? Isteţul: Pencă am treabă c-o încurcătură. Răspuns: Ei, încurcaţi suntem şi noi, aşa că fă bine şi aşază-te la coada din dreapta.
Pe pereţii holului, ca şi pe site, realizările companiei de electricitate, soluţii noi, rapide şi simple de plată... concursuri cu premii, câştiguri în bani, excursii... Altă ţară.
Un chelios dă din mână a lehamite: Ne şi place să stăm la coadă, deh, anii comunismului... Din peretele opoziţiei îi răspunde corul cu facturi la zi: Poate dumitale îţi place... după faţă şi dumneata ai fost în anii ăia... şi poate că ai fost prea mare, poate n-ai prea stat la cozi... Omul renunţă la coadă şi pleacă sătul: n-ai cu cine, dom’le. O doamnă pensionară se foieşte, cum se foiesc pensionarii la miting. N-are de plătit, o omoară grija datoriilor la anul.
România ca un
