Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Petrescu a deschis calea! Antrenorul român care a uimit în 2011 este dorit de echipa care a făcut instrucţie cu City

Publicat in Pro Sport, marți 20 decembrie 2011 ·

Antrenorii români par să fie la mare căutare în Europa, după ultimele rezultate obţinute de tehnicieni ca Mircea Lucescu, Ladislau Boloni sau Dan Petrescu.

"Bursucul" chiar este solicitat în aceste zile să revină în Polonia, acolo unde a avut rezultate deosebite la cârma formaţiei Wisla Cracovia în sezonul 2005-2006. Lech Poznan se va despărţi în proporţie de 90 la sută de spaniolul Jose Maria Bakero, iar Petrescu se afla în fruntea listei cu posibilii înlocuitori ai ibericului. Cum este greu de crezut că polonezii i-ar putea oferi un salariu care să-l concureze pe cel pe care îl are în acest moment la Kuban Krasnodar, două milioane de euro anual, şefii lui Poznan s-au orientat către un alt român din Generaţia de Aur care a făcut senzaţie în ultimul an.

Dorinel Munteanu a atras atenţia leşilor după ce a reuşit să cucerească titlul de campion în România cu Oţelul Galaţi, chiar dacă participarea în Champions League ce a urmat acestei performanţe a fost mult sub aşteptări. Jurnaliştii polonezi îşi exprimă, însă, speranţa că "Munti" poate avea rezultate pe banca lui Lech: "Bakero nu mai este dorit de fani! Va fi Dorinel Munteanu noul Dan Petrescu?" scriu cei de la sport.pl.

Pe de altă parte, tehnicianul Oţelului este rezervat în declaraţii privind interesul polonezilor pentru el. "Nu ştiu nimic, nu am primit nimic şi nici nu mă interesează. Au mai fost astfel de speculaţii şi în trecut" a declarat Dorinel Munteanu pentru ProSport.

Chiar dacă în sezonul precedent a terminat pe locul 5, la 11 puncte de campioana Wisla Cracovia, Lechn Poznan a avut un sezon european senzaţional, reuşind să se califice în primăvara europeană în dauna lui Juventus Torino şi după ce în grupe a mai învins-o şi pe Manchester City cu 3-1.

Antrenorii români par să fie la mare căutare în Europa, după ultimele rezultate obţin

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Acord în Congresul SUA pentru evitarea unui ”shutdown” înainte de alegeri. Ce prevede înțelegerea

Ziare.com acum 51 minute
Liderii grupurilor parlamentare din Congresului american au anunţat duminică, 22 septembrie, un acord care vizează prelungirea bugetului guvernului până la jumătatea lunii decembrie şi evitarea unei paralizii a statului federal înainte de alegerile

Panică, unt de arahide și lumini negre. Un șobolan care s-ar putea să nu existe a băgat în sperieți locuitorii unei insule din Alaska

HotNews acum 28 minute
Pe o insulă din tundra bătută de vânt din Marea Bering, la sute de kilometri de Alaska continentală, un locuitor care stătea în faţa casei sale este posibil să fi văzut un şobolan, relatează AP și News.ro. Presupusa apariţie nu ar fi atras atenţia î

Birou Permanent Naţional al PSD discută despre proiectul PNL referitor la candidatura lui Iohannis la parlamentare

HotNews acum 48 minute
Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte luni în şedinţă pentru a discuta mai multe teme de actualitate, printre acestea aflându-se şi proiectul PNL care i-ar permite lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare. Potrivit reprezenta

Nouă civili au fost răniţi într-un atac aerian rusesc în Zaporojie, afirmă oficialii ucraineni

Mediafax acum 41 minute
Salvatorii au evacuat locuitorii din mai multe clădiri de apartamente avariate, a declarat Ministerul ucrainean de Interne pe Telegram. Ministerul a adăugat că, potrivit informaţiilor preliminare, Rusia a folosit bombele sale aeriene ghidate KAB pen

Social-democraţii, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare

News.ro acum 2 ore
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 10 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Donald Trump spune că nu va mai candida din nou, dacă pierde alegerile din noiembrie: „Să sperăm că vom avea succes”

Libertatea acum 9 minute
Republicanul Donald Trump a declarat duminică, într-un interviu, că nu va candida pentru a patra oară consecutiv la Preşedinţia SUA, dacă va pierde alegerile din 5 noiembrie, afirmând că „asta va fi tot”, potrivit Reuters.

Premiu în valoare de peste 100.000 de lei, câştigat la Loto 5/40 / Biletul câştigător a fost achiziţionat online / Numerele câştigătoare

News.ro acum 9 ore
Loteria Română anunţă, duminică seară, că a fost câştigat un premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul câştigător a fost achiziţionat online. ”La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 116.463,60 lei. Bi

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 12 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

LaLiga: Andrei Raţiu, assist la meciul Rayo Vallecano – Atletico Madrid, scor 1-1

News.ro acum 7 ore
Fotbalistul echipei Rayo Vallecano, Andrei Raţiu, a reuşit un assist la meciul de duminică seară cu Atletico Madrid, terminat la egalitate, în deplasare, scor 1-1, în etapa a şasea a campionatului Spaniei. Raţiu a pasat decisiv pentru Palazon, în mi

Vremea

București
acum

15°
lun.

15°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

18°/29°
Iasi
acum

12°
lun.

12°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°