Valentin Avram s-a născut în 1938. Şi-a petrecut copilăria în plin război, iar tinereţea, în comunism. Revoluţia l-a prins la Dioşti (judeţul Dolj), unde era inginer-şef al CAP-ului. Când a ieşit la pensie, în 1998, adunase 48 de ani de muncă. Valentin Avram povesteşte cu tristeţe despre aşteptările oamenilor la Revoluţie şi despre dezamăgirea lor de după.

Ce aveţi în minte când vine vorba de Revoluţia din 1989?

Nu sunt revoluţionar, dar, ca orice om care a trăit momentele acelea şi unul care a suferit, am şi eu părerea mea. Problema e că toată lumea gândea într-un fel atunci: era o cu totul o altă situaţie decât ceea ce credeam noi că este. În primul rând, toate dezinformările: gazetarii nu puteau să-şi facă meseria, doar ce mai auzeam la radio. Din cauza dezinformărilor, în mintea noastră de atunci, am considerat că era cazul să fie o asemenea schimbare. A fost ceva provocat, că zic ei că a fost spontan, că a venit lumea, alea sunt poveşti. După ce s-a întâmplat la Bucureşti şi împuşcăturile de la Timişoara, nu puteai să acţionezi ca nebunul. Lumea a venit după. Am stat la televizor, ca toată lumea, că acolo a fost revoluţia. Au apărut fel de fel de variante: că au venit teroriştii, apoi a apărut generalul Militaru la televizor, în 22, a spus despre Ion Iliescu că este disident, nu ştia nimeni că o se se schimbe regimul. Toată lumea a vrut să nu mai fie Ceauşescu, nimeni nu ştia că n-o să mai fie comunism, toată lumea se gândea că el era răul- nu era lumină, căldură, apă, erau nişte lucruri aşa... a fost ceva organizat, de care nimeni nu a ştiut. Mai târziu, când au apărut informaţii, ei încă susţin că a fost spontan. Rămâne o nebuloasă pe care o ştiu câţiva, care au avut acces la ce s-a întâmplat acolo, noi ştim că la ora 5 după-amiaza a venit Ion Iliescu, a dat declaraţia pluripartidismului, separarea puterilor, redarea proprietăţilor. @N_