- Istoric - nr. 914 / 20 Decembrie, 2011 Tragica toamna a vandalizarilor Imi vine in minte un eveniment trait la Zalau, intr-o vreme cand, devenit municipiu, orasul era in plina modernizare. La un moment dat, marele bulevard, taiat printre cladirile batranului orasel, se izbea de o statuie. A lui Weszeleny, care n-a prea fost un prieten al romanilor. Edilii ar fi avut toate motivele sa-i gaseasca o magazie unde sa-si duca restul zilelor, pana cand cineva se va mai gandi sa-l faca fie clopote, in locul celor "rechizitionate” de structurile militare unguresti de ocupatie, din bisericile romanesti, fie obuze de tun. N-au facut-o! Si nici nu s-au gandit vreo clipa s-o faca. S-au asezat la masa de proiectare si au gasit o solutie omeneasca: au deviat bulevardul, iar Weszeleny continua sa strabata veacurile, intr-un frumos parc, din respect pentru populatia maghiara minoritara. Cu toate ca nici viata taranilor unguri n-a fost mai omeneasca. El, Weszeleny, i-a "iobagit” si pe ei, fara mila... Dar cazul grupului statuar de la Arad al celor 13 generali? In 1926, a fost dat jos si trecut in conservare. Era o prea mare ofensa la adresa romanilor. Ei, cei treisprezece, au dus la indeplinire misiunea de a omori 40.000 de romani, chiar daca personaje de pe prima scena politica a Romaniei sunt gata sa jure ca nu numai ca "generalii” respectivi nu au fost criminali, ba chiar au fost mari prieteni ai romanilor. Chiar pe nimeni n-au reusit sa convinga. Era prea fals neadevarul. Pana si titlul monumentului era altul decat cel sustinut de Markó Béla, Verestoy si ceilalti "luptatori”, care s-au scremut sa aduca argumente favorabile reinaltarii acestuia. Era, de fapt, monumentul "Hegemoniei Rasei Ungare”! L-au pacalit pana la urma pe primul ministru al Romaniei, Adrian Nastase, iar acesta l-a impins sa semneze documentul reinaltarii pe ministrul culturii de atunci, Razvan Teodorescu. O