Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Facultatea de Ştiinţe Sociale se implică în acţiuni caritabile

Publicat in GAZETA de SUD, marți 20 decembrie 2011 ·

Facultatea de Ştiinţe Sociale, specializarea asistenţă socială, a organizat zilele acestea o serie de manifestări menite să-i facă pe studenţi să înţeleagă mai bine care este menirea lor şi să aducă, în acelaşi timp, un zâmbet pe buzele celor aflaţi în nevoie. „Vineri, am organizat Simpozionul «Violenţa intra şi extra familială», în cadrul căruia studenţii de la specializarea asistenţă socială au prezentat diferite lucrări pe problema violenţei intra şi extra familiale. Au fost intervenţii şi discuţii interesante, ce au putut clarifica nişte probleme prin care studenţii şi-au dezvoltat cunoştinţele referitoare la delincvenţa familială atât din punct de vedere al asistenţei sociale, cât şi sociologic şi ştiinţific“, a declarat lector univ. dr. Maria Pescaru, coordonatorul evenimentului. Aceasta a explicat că de organizarea evenimentului s-au ocupat atât cadre didactice de la catedra de asistenţă socială, cât şi de la alte specializări (lect. dr. Andreea Niţă, asistent. dr. Gabriela Ilie, conf. dr. Maria Cristina Frăsie, lect. dr. Gabriel Pricină, asist. drd. Cristina Ilie, lect. dr. Adrian Otovescu, prep. drd. Veronica Ion). La eveniment a participat şi Mihai Jianu, psiholog la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Craiova.

Acţiune umanitară la Centrul Asociaţiei «Vasiliada» de la Lipov

Evenimentul de vineri a fost urmat luni de o acţiune umanitară la Centrul Asociaţiei „Vasiliada“ de la Lipov. „Am fost la serbarea de pom de iarnă a copiilor de la Centrul Asociaţiei «Vasiliada» de la Lipov şi am împărţit daruri constând în dulciuri, rechizite şi îmbrăcăminte. Ni s-a spus că micuţii de acolo nu au fost vizitaţi niciodată şi ne-au primit cu foarte mare căldură. Au spus poezii frumoase, au cântat“, a spus lector univ. dr. Maria Pescaru. Aceasta a explicat că darurile au fost colectate în urma unui parteneriat între F

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 44 minute
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 3 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 4 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Sorin Grindeanu: „Programul Rabla trebuie RELUAT. Stimulează producția autohtonă de automobile”

Gandul acum o ora
Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, a precizat marți seară, la Antena 1, că Programul Rabla trebuie reluat. „Azi (marți, 15 iulie-n.r.) am primit o informare legată de Programul Rabla. E de vreo 120 de mil

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum o ora
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 6 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vremea

București
acum

25°
mie.

19°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

23°
mie.

19°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

24°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°