Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum să vă menţineţi viaţa sexuală la menopauză

Publicat in Romania Libera, marți 20 decembrie 2011 · ·

Aproape 60% dintre femeile care ajung la menopauză se confruntă cu o scădere a libidoului. Puţine sunt cele care încearcă să rezolve problema, iar o parte din cele care merg la sexolog sunt mai degrabă interesate să afle cum ar putea să le explice mai bine soţilor că nu mai vor să facă sex. „În urmă cu câţiva ani, a venit la mine o femeie de vreo 60 de ani, din Maramureş, care mi-a spus că nu mai voia să facă sex cu soţul ei, pentru că s-a plictisit. Voia să o sfătuiesc cum să-i spună soţului ei acest lucru. Din ce povestea, reieşea că pentru ea actul sexual fusese toată viaţa o datorie, de care credea că acum trebuie să scape, fiindu-i suficient faptul că avea grijă de gospodărie“, spune Roxana Mischianu, medic sexolog la Spitalul Colentina din Bucureşti. Unii bărbaţi se resemnează şi ei atunci când partenerelor le dispare libidoul, însă pentru alţii acesta este începutul conflictelor. Pot să apară crize de gelozie pentru că se simt respinşi sistematic, neînţelegerile minore se amplifică, iar unii aduc la lumină conflicte mai vechi. Folosiţi lubrifianţi şi creme cu estrogeni Scăderea hormonilor femini, uscarea mucoasei vaginale, depresia, medicamentele pentru afecţiuni care apar odată cu vârsta, precum hipertensiunea sau diabetul, sunt cauzele care duc la lipsa libidoului. „Mi s-a părut întotdeauna că multe femei trăiesc în tăcere simptomele menopauzei, precum uscarea vaginului, pentru că le este ruşine să vorbească cu medicul lor“, spune expertul în sănătate Saraj Jarvis. Dacă sunteţi în primii ani de menopauză, tratamentele hormonale vă pot readuce pofta de a face sex. Dacă nu aţi mai folosit lubrifiant până acum, este cazul să începeţi. „Prea multe femei se feresc să folosească lubrifiant pentru că nu cunosc produsele moderne bazate pe apă care se găsesc pe piaţă“, spune Sari Locker, autoarea volumului „The Complete Idiot’s Guide to Amazin Sex“. O altă soluţie es

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kelemen Hunor: Eu aş creşte TVA-ul, două puncte procentuale / Aş lăsa cota unică 10%, 16% la dividende şi profit

Mediafax acum 48 minute
Întrebat despre discuţiile dintre partide din ultimele zile şi care variante vor rămâne, Kelemen Hunor a spus: „Eu pot să vă spun ce cred eu, nu ce cred alţii, fiindcă mai suntem în discuţii în aceste zile. Eu aş lăsa impozitul cota unică 10%, 16% d

Caz tragic în București! O fetiță de doar doi ani a murit, după ce a căzut de la etajul unui bloc

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 16 iunie 2025, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție – Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – au fost sesizați cu privire la un incident petrecut la o adresă din Sectorul 1, unde un copil ar fi căzut de la un etaj superior

Video Benjamin Netanyahu a anunțat cine ar trebui să moară pentru „a se pune capăt conflictului” dintre Israel și Iran

Adevarul acum 59 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu afirmă că o ucidere a liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, „ar pune capăt conflictului”.

FOTO. Incendiu cu degajări mari de fum la o hală din Galați! A fost emis mesaj RO-Alert

Ziua Constanta acum 44 minute
În această seară, 16 iunie 2025, ISU Galati a fost alertat prin Dispeceratul 112 despre un incendiu cu degajări mari de fum în zona depozitelor din M39, Galați. Intervin in aceste momente Detasamentul de pompieri Galați și Secția de pompieri Galați

Scandalul primelor necuvenite de la Romsilva. Ministrul Mediului anunță reorganizarea Regiei

HotNews acum 3 ore
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunţă că ultimele verificări ale Curţii de Conturi la Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva au scos la iveală „abateri semnificative şi generalizate”. Astfel, precizează ministrul, este vorba atât de gestionarea

Meta introduce publicitate pe WhatsApp. Cum se va schimba configurația aplicației

HotNews acum 4 ore
Platforma de mesagerie WhatsApp, aparţinând Meta, a anunţat luni introducerea în perioada următoare a unor noi spaţii publicitare, o schimbare importantă pentru această aplicaţie care până în prezent nu a fost afectată de publicitate, transmite AFP,

Ion Iliescu a suferit o intervenție chirurgicală sub anestezie generală. Ultimele date despre starea de sănătate a fostului președinte

HotNews acum 11 ore
Ion Iliescu a beneficiat luni dimineață de o procedură endobronșică ce are ca scop menținerea permeabilității căilor respiratorii superioare, anunță Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” într-un buletin medical. Operația s-a desfășu

Danemarca îşi întăreşte supravegherea în Marea Nordului şi în Marea Baltică cu două drone maritime autonome

Adevarul acum 2 ore
Danemarca a testat luni două drone maritime autonome în Marea Baltică și în Marea Nordului, întârindu-şi supravegherea în zonă, după incidentele legate de distrugerea unor cabluri subacvatice de telecomunicaţii.

VIDEO Momentul în care Israelul „atacă televiziunea de stat iraniană”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Canalul de știri israelian i24 a publicat o înregistrare video care pare să arate momentul în care loviturile aeriene lovesc televiziunea de stat iraniană IRIB, în timpul unei transmisii în direct, s

CFR Călători spune că nu își va opri activitatea și nici nu intră în faliment, însă cere compensație mai mare de la stat. Care este pericolul

HotNews acum 8 ore
CFR Călători neagă informațiile apărute în spațiul public cum că ar fi în pericol de faliment sau de a opri activitatea. Compania feroviară de stat reclamă însă nivelul compensației primite de la stat și diminuarea veniturilor prognozate pentru anul

Vremea

București
acum

24°
lun.

16°/30°
mar.

17°/33°
mie.

19°/29°
joi

21°/32°
Iasi
acum

21°
lun.

15°/29°
mar.

17°/27°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°
Constanta
acum

19°
lun.

17°/28°
mar.

18°/28°
mie.

20°/25°
joi

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

12°/29°
mar.

14°/28°
mie.

13°/25°
joi

16°/27°
Timisoara
acum

23°
lun.

14°/32°
mar.

11°/29°
mie.

16°/31°
joi

18°/33°