Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bute: \"Un meci cu Ward este o prăjitură pentru HBO!\"

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 20 decembrie 2011 ·

Pugilistul român este gata să intre în ring cu câştigătorul de la Super Six. Gălăţeanul ironizează faptul că adversarii de la categoria lui se bat cu doar 4.000 de spectatori în sală. Sursa: OCTAVIAN COCOLOȘ

Pugilistul român Lucian Bute, numărul 1 mondial la categoria supermijlocie şi deţinător al centurii IBF, a fost prezent sâmbătă la "Boardwalk Hall", Atlantic City, New Jersey, unde a urmărit finala turneului Super Six dintre americanul Andre Ward şi britanicul Carl Froch.

Însoţit de oficiali ai clubului Interbox, Bute a încercat să negocieze un meci cu câştigătorul din Super Six, Andre Ward.

Americanul, care până acum câteva săptămâni declara că vrea să se bată cu Bute pentru a stabili cine e cel mai bun supermjlociu din lume, n-a mai avut acelaşi curaj.

Lucian Bute a mărturisit pentru "Evenimentul zilei" că, în cazul în care Ward se va încăpăţâna să-l evite, ar putea boxa cu britanicul Carl Froch sau cu legendarul Bernard Hopkins. Asta în cazul în care IBF nu i-ar pune în faţă un challanger din oficiu.

EVZ: Lucian, cum a fost la Atlantic City?

Lucian Bute: A fost interesant. În primul rând, ca organizare. M-a surprins însă faptul că la meci au asistat puţin peste 4.000 de spectatori, într-o sală de 15.000 de locuri. Dacă meciul Ward - Froch ar fi avut loc la Montreal, în tribune ar fi fost 10.000 de oameni.

Ai declarat că pe Froch îl vei face KO, iar pe Ward îl vei bate la el acasă.

Nu ştiu de unde au apărut aceste declaraţii. La sosirea în Statele Unite, acolo unde am fost împreună cu peste 40 de apropiaţi, am susţinut o conferinţă de presă, organizată de cei de la Showtime.

Am spus că sunt conştient că ambii pugilişti care urmează să se întâlnească în finală ştiu că sunt aici, că am venit să-i urmăresc. Am mai spus că ambii finalişti sunt valoroşi, că vreau să mă bat cu învingătorul. Îmi amintesc de declaraţiile

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE România, în dialog cu SUA pentru implementarea Programului Visa Waiver

Ziua Constanta acum o ora
Ambasada României la Washington menține un dialog activ cu autoritățile americane privind accederea țării noastre în Programul Visa Waiver. Ambasada României la Washington menține un dialog activ cu autoritățile americane privind accederea țării noa

Din 2 aprilie, românii pot intra în Marea Britanie doar cu Autorizația Electronică de Călătorie. Cât costă noul document și ce valabilitate are

Ziare.com acum 23 minute
Începând cu luna aprilie, românii vor avea nevoie de un permis de călătorie digital pentru a putea intra în Marea Britanie. Acest document se obține online, contra unei taxe, după ce autoritățile britanice evaluează cererea. În cazul în care cererea

Influencerul Bogdan Peșchir, audiat în dosarul de corupere a alegătorilor

Ziua Constanta acum o ora
Influencerul Bogdan Peșchir, cel care i-a finanțat campania lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost adus joi de la Brașov la sediul IGPR din București, pentru a fi audiat într-un dosar legat de săvârșirea infracțiunii de corupere a alegătorilor. Influ

UPDATE - Kirsty Coventry scrie istorie: A devenit prima femeie aleasă în funcţia de preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic / Rezultatele alegerilor/ Cine este Kirsty Coventry

News.ro acum 3 ore
Kirsty Coventry a fost aleasă, joi, în funcţia de preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic. Este prima femeia care ajunge în această funcţie. Ministrul Sportului din Zimbabwe a devenit al 10-lea preşedinte al Mişcării Olimpice. Au mai candida

Hamas lansează rachete spre Tel Aviv, primul său răspuns la noile operaţiuni ale Israelului în Gaza. Armata israeliană anunţă că şi-a extins în Rafah operaţiunea terestră din Gaza

News.ro acum o ora
Hamas a revendicat joi lansarea de rachete spre Tel Aviv, într-un prim răspuns la numărul tot mai mare de civili ucişi în Fâşia Gaza de la reluarea operaţiunilor aeriene şi terestre israeliene în teritoriul palestinian, relatează AFP. Brigăzile Ezze

OFICIAL Lista finală a candidaților la alegerile prezidențiale. Pe buletinul de vot vor fi 4 independenți și 7 candidați ai partidelor

HotNews acum 29 minute
Biroul Electoral Central a transmis, joi, 20 martie, lista oficială a candidaturilor pentru alegerile prezidențiale care vor avea loc pe 4 mai 2025. După validarea dosarelor și retragerea unei candidaturi, 11 politicieni se află în cursa pentru Cotr

MAE Atenționare de călătorie pentru Italia - grevă națională în transporturile publice locale

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană, că la data de 21.03.2025 va fi organizată o grevă națională în transporturile publice locale, cu durat

Daniel David a primit propuneri de la reprezentanţii copiilor din mediul rural pentru îmbunătăţirea sistemului - Asigurarea unui transport şi extinderea Programului Masă Sănătoasă / Ministrul vrea ”un sistem echitabil şi de calitate pentru toţi copiii”

News.ro acum 58 minute
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, s-a întâlnit cu reprezentanţii Consiliului Consultativ al Copiilor World Vision România, reprezentanţi ai copiilor din mediul rural, care au făcut propuneri pentru îmbunătăţirea sistemului. S-a discut

Aproape 70.000 de „afrikaners” din Africa de Sud doresc să profite de oferta lui Trump de a se muta în SUA

G4Media acum o ora
Aproape 70.000 de „afrikaners”, sud-africani albi descendenţi ai coloniştilor europeni, şi-au manifestat interesul de a se muta în SUA, după ce preşedintele american Donald Trump le-a oferit refugiu, acuzând guvernul sud-african că le încalcă dreptu

Dmitri Medvedev îl compară pe un înalt oficial german cu fostul ministru nazist al propagandei. "Deja minte ca Goebbels"

Ziare.com acum o ora
Dmitri Medvedev, fostul președinte al Rusiei, l-a comparat pe Friedrich Merz, probabil viitorul cancelar german, cu fostul ministru nazist al propagandei Joseph Goebbels, relatează dpa. Merz "deja minte ca Goebbels", a afirmat joi, 20 martie, Medved

Vremea

București
acum

joi

3°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
dum.

7°/15°
Iasi
acum

joi

2°/12°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/14°
Constanta
acum

joi

2°/9°
vin.

4°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

joi

0°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/14°
dum.

7°/12°
Timisoara
acum

joi

0°/12°
vin.

3°/15°
sâm.

7°/17°
dum.

9°/16°