Puterea reală din Coreea de Nord va reveni, cel mai probabil, unui cerc restrâns de consilieri şi nu lui Kim Jong-un, cel mai tânăr fiu al defunctului lider Kim Jong-il, care nu are experienţa necesară, arată o analiză realizată de Reuters.
Consilierii vor fi cei care vor decide dacă statul nord-coreean va lansa operaţiuni militare împotriva Coreei de Sud, pentru a întări succesiunea lui Kim Jong-un, sau dacă va urma o perioadă de tranziţie paşnică.
Respectul confucian pentru vârstă şi influenţa armatei fac ca influenţa tânărului Kim să fie mult mai redusă decât cea a tatălui sau a bunicului său, Kim Ir Sen, întemeietorul Coreei de Nord.
Cel mai influent consilier este, în momentul de faţă, cumnatul lui Kim Jong-il, Jang Song-thaek, în vârstă de 65 de ani. Jang este supravieţuitorul tranziţiei sângeroase şi al reabilitării care i-a ţinut la putere pe cei doi Kim pentru mai bine de şase decenii. El este însurat cu sora lui Kim Jong-il.
"Jang a jucat un rol considerabil cât timp a fost bolnav Kim Jong-il şi trebuie să se descurce cu problema succesiunii, dar şi cu relaţiile Coreei de Nord cu Statele Unite şi cu China", susţine Yang Moo-jin de la Universitatea de Studii Nord-Coreene.
"El este responsabil să îl facă pe Kim Jong-un liderul legal şi recunoscut, prin aducerea împreună a partidului şi a armatei", a continuat acesta.
Kim Jong-un este cel de-al treilea fiu al lui Kim Jong-il şi a primit titluri oficiale începând cu anul 2010. Eventualitatea morţii tatălui său l-a adus în atenţia publicului ca fiind "Marele Succesor".
Traiectoria lui Jang Song-thaek în viaţa politică din Coreea de Nord
Jang a avut toată susţinerea cumnatului său, care i-a acordat un post în Comisia Naţională de Apărare în 2009, consiliul suprem de conducere pe care Kim Jong-il îl conducea, în calitate de lider al statului militar.
Numirea lui Ja