Frâiele puterii vor fi ținute la Phenian, după moartea lui Kim Jong-il, nu de fiul dictatorului, considerat ”Marele Succesor” - dar fără experiență și mult prea tânăr - ci de câțiva consilieri. Sursa: Reuters
Consilierii vor fi cei care vor decide dacă țara va lansa o acțiune militară împotriva Coreii de Sud, pentru a consolida succesiunea în jurul lui Kim Jong-un sau dacă va fi adoptată o tranziție pașnică, potrivit unei analize publicate de agenția Reuters.
Cel mai puternic consilier este Jang Song-thaek (65 de ani), cumnatul lui
Kim Jong-il. Jang este supraviețuitor al tranziţiei sângeroase şi reabilitării politice care i-a menținut la putere pe cei doi Kim pentru mai bine de şase decenii.
”Jang a jucat un rol important cât timp Kim Jong-il a fost bolnav, administrând problema succesiunii și a relațiilor Coreii de Nord cu Statele Unite și China”, afirmă Yang Moo-jin, de la Universitatea de Studii Nord Coreene.
Kim Jong-un este al treilea fiu al lui Kim Jong-il şi a primit titluri oficiale începând de anul trecut. Presa de stat de la Phenian l-a numit săptămâna aceasta ”Marele Succesor” al fostului lider comunist, care a decedat sâmbătă.
Jang s-a bucurat de sprijinul total al cumnatului său, care l-a numit în Comisia de Apărare Națională în 2009, forumul suprem de conducere pe care Kim Jong-il îl conducea în calitate de șef al statului militar.
Numirea lui Jang a făcut parte dintr-o serie de mutări strategice pe care Kim Jong-il a decis să le facă după atacul cerebral suferit în 2008. Cel mai probabil a luat în calcul realitatea conform căreia, așa cum s-a întâmplat la moartea tatălui său, care în 1994, nu a fost pregătit să acorde puterea unuia dintre fiii săi.
Această comisie a fost punctul forte al puterii din Coreea de Nord și pe care Kim o folosea pentru a predica propriile învăţături politice, numite