Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CARACATIŢA PENALĂ: Edilii din Snagov şi Jilava, alături de vicepreşedintele CJ Ilfov , au fost reţinuţi. Aceştia au pretins 1,6 milioane de euro într-o afacere cu terenuri

Publicat in Adevarul, marți 20 decembrie 2011 · ·

După audierile ce au durat până azi noapte târziu, procurorii DNA au emis pe numele lor ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentaţi instanţei cu propunerea de arestare preventivă.

În calitate de primar al comunei Jilava, inculpatul Mladin Adrian(UNPR) i-a pretins unui om de afaceri suma de 500.000 euro din care, la data de 19 septembrie 2011, a primit 50.000 euro, pentru ca, abuzând de prerogativele funcţiei, să dispună întocmirea, de către Comisia Locală de Fond Funciar, a unui plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului în suprafaţă totală de 23,8 ha, iar loturile să fie alipite.

De asemenea, Mladin s-a angajat să îşi exercite influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra directoarei Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ilfov pentru a o determina să avizeze planul parcelar şi să emită documentele cadastrale în vederea alipirii terenurilor în cauză.

La data de 28 iulie 2011, inculpatul Mladin Adrian l-a determinat pe finul său, Szasz Ovidiu, să încheie un contract de cesiune fictiv, la notariat, cu denunţătorul prin care acesta din urmă să îi cedeze drepturile asupra a două terenuri. În realitate, acest contract a fost încheiat doar pentru a garanta şi a ascunde săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

În contextul în care întocmirea planului parcelar trena, a intervenit şi Muşat Apostol(PDL) , primar al comunei Snagov, care a lăsat să se creadă că are influenţă asupra primarului Mladin Adrian şi asupra directorului Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliare Ilfov şi că, în virtutea acestei influenţe, ar putea să grăbească demersurile de obţinere a documentelor cadastrale pentru denunţător. În schimb, i-a pretins denunţătorului, direct şi prin intermediar, suma de 1.100.000 euro.

Procurorii anticorupţie au dispus reţinerea pentru 24 de or

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Primarul Chişinăului are interzis în România şi în Schengen, anunţă MAE. Cine este Ion Ceban, un politician cu parcurs sinuos / Reacţia edilului/ Cine sunt ceilalţi doi cetăţeni moldoveni vizaţi de o măsură similară

News.ro acum 6 ore
Primarul general al municipiului Chişinău, Ion Ceban, nu mai are voie să intre în România. Acestuia i-a fost interzis accesul pe teritoriul României, dar şi în tot spaţiul Schengen, pe o perioadă de cinci ani, scrie Ziarul de Gardă. Informaţia a fos

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 8 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 7 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Statele Unite impun sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene

HotNews acum 8 ore
Șeful diplomației americane Marco Rubio a anunțat miercuri că Statele Unite vor impune sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese, transmite AFP. Marco Rubio a acuzat, într-o postare pe X, „efo

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 13 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 13 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 11 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 11 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

18°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

16°
joi

16°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

12°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°