Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Curtea de Apel Târgu Mureş a respins propunerea de arestare preventivă pentru DUşa Ilie, Mihpilă Florin Gabriel, Pop adrian, Pop Radu şi Tarcău Claudia Cristina

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 20 decembrie 2011 ·

Ieri,19.12.2011, Secţia penală, pentru cauze cu minori şi de familie a Curţii de Apel Târgu Mureş s-a pronunţat în dosarul nr. 7937/102/2011, având ca obiect „recurs împotriva încheierii penale nr. 85/C/13 decembrie 2011 a Tribunalului Mureş”, încheiere prin care a fost respinsa propunerea de arestare preventivă pentru învinuitul Duşa Ilie şi inculpaţii Mihăilă Florin Gabriel, Pop Adrian, Pop Radu, Tarcău Claudia Cristina trimişi în judecată pentru infracţiunile de sprijinire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală în formă continuată, complicitate la tăiere ilegală de arbori din fondul forestier naţional şi luare de mită” şi a decis următoare:

• A respins ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Csaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Tg.-Mureş

• A menţinut dispoziţiile din hotărârea atacată.

Decizia Curţii de Apel Târgu Mureş este definitivă şi urmează a fi motivată în următoarea perioadă.

BIROUL DE PRESĂ AL

CURŢII DE APEL TÂRGU MUREŞ

Ieri,19.12.2011, Secţia penală, pentru cauze cu minori şi de familie a Curţii de Apel Târgu Mureş s-a pronunţat în dosarul nr. 7937/102/2011, având ca obiect „recurs împotriva încheierii penale nr. 85/C/13 decembrie 2011 a Tribunalului Mureş”, încheiere prin care a fost respinsa propunerea de arestare preventivă pentru învinuitul Duşa Ilie şi inculpaţii Mihăilă Florin Gabriel, Pop Adrian, Pop Radu, Tarcău Claudia Cristina trimişi în judecată pentru infracţiunile de sprijinire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală în formă continuată, complicitate la tăiere ilegală de arbori din fondul forestier naţional şi luare de mită” şi a decis următoare:

• A respins ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Csaţie şi Justiţie, D

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de vânt puternic în mai multe regiuni. Rafalele pot atinge 90 km/h

Adevarul acum 23 minute
Meteorologii au emis vineri, 10 octombrie, un cod galben vânt puternic în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură, unde rafalele ajung la 90 de kilometri la oră. Același avertisment a fost emis și pentru Moldova, Dobrogea, sud-estul Transilva

VIDEO Viktor Orban, filmat în timp ce cântă într-un restaurant din Cluj-Napoca. „Noi nu plecăm de aici”

HotNews acum 2 ore
Premierul ungar Viktor Orban a fost surprins, joi seară, într-un restaurant din Cluj-Napoca, în timp ce cânta un cântec maghiar, alături de mai multe persoane, relatează Cluj24. Orban a ajuns joi seară la Cluj-Napoca pentru a participa, vineri, la C

Pericol major în Filipine Cutremur de 7,6 și avertizare de tsunami. Recomandări pentru cetățenii români

Ziua Constanta acum 30 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească pe teritoriul Republicii Filipine asupra faptului că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile locale, un cutremur

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni: temperaturi și precipitații în limite normale

Press Alert acum 17 minute
Administrația Națională de Meteorologie anunță, în prognoza valabilă pentru perioada 13 octombrie – 10 noiembrie, că valorile termice se vor situa, în general, în jurul mediilor multianuale, cu abateri ușoare de la normal, iar regimul pluviometric v

Cine sunt oamenii care au decis deja cine va primi Premiul Nobel pentru Pace și ce părere au ei despre Donald Trump

HotNews acum 48 minute
Cinci membri ai Comitetului Nobel din Norvegia sunt oamenii care au stabilit cine va fi noul laureat al Premiului Nobel pentru Pace, scrie site-ul Al Jazeera. În fiecare an, Comitetul Nobel, ai cărui membri sunt aleși de parlamentul norvegian, acord

FIDELIS de octombrie: Titluri de stat în lei și euro, cu dobânzi neimpozabile de până la 8,20%

HotNews acum 2 ore
Începând de astăzi, 10 octombrie, până vineri, 17 octombrie, persoanele fizice (rezidente și nerezidente), cu vârsta peste 18 ani, pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, a transmis vineri Ministerul Finanțelor. Titlu

Cum este alimentată economia de război a Rusiei chiar de către aliaţii europeni ai Ucrainei. România, printre ei. Cu cât au crescut importurile de energie din Rusia

HotNews acum 14 minute
Mai multe ţări din UE înregistrează o creştere a importurilor de energie din Rusia în 2025, iar printre acestea se numără România, Franţa, Olanda şi Portugalia. În cazul României, este vorba de o creştere de 57%, arată o analiză Reuters, citată de N

ULTIMA ORĂ Donald Trump pune din nou tunurile pe Europa: Spania „ar trebui dată afară” din NATO – VIDEO

HotNews acum 10 ore
Președintele american Donald Trump a sugerat joi că Alianța Nord-Atlantică (NATO) ar trebui să ia în considerare excluderea Spaniei din rândurile sale, pe fondul unei dispute privind cheltuielile militare insuficiente ale acestei țări din Europa de

Premierul Bolojan: Dacă ne reducem cheltuielile, de anul viitor lucrurile se vor îndrepta. Va scădea inflaţia înspre jumătatea anului viitor, destul de mult şi vom vedea o stabilizare a lucrurilor

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a afirmat că, dacă România va reduce cheltuielile în aceste luni, situaţia se va îndrepta de anul viitor, iar inflaţia va scădea destul de mult ”înspre jumătatea anului viitor”

Cabinetul israelian ratifică armistiţiul din Gaza şi acordul privind schimbul de ostatici cu Hamas / Ostaticii deţinuţi în Gaza vor fi eliberaţi în decurs de 72 de ore

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul Israelului a aprobat planul de încetare a focului în Gaza şi de eliberare a ostaticilor, a anunţat biroul prim-ministrului Benjamin Netanyahu într-o declaraţie, ceea ce înseamnă că aermistiţ

Vremea

București
acum

14°
vin.

9°/19°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/18°
lun.

12°/19°
Iasi
acum

14°
vin.

11°/17°
sâm.

8°/13°
dum.

8°/15°
lun.

10°/12°
Constanta
acum

14°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/16°
dum.

10°/16°
lun.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/15°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/13°
lun.

9°/13°
Timisoara
acum

11°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
dum.

11°/19°
lun.

9°/17°