Pe vremea copilariei mele, e drept au trecut cateva decenii de atunci, Mos Craciun era un personaj fascinant. Disident imposibil de incatusat, despre el se vorbea mai mult in soapta, iar reprezentarile sale erau aproape exclusiv in mintea copiilor nerabdatori.
Concurenta pastisei comuniste, Mos Gerila, nu facea decat sa-i sporeasca farmecul misterios. Asa ca am crezut in Mos Craciun pana foarte tarziu si este una dintre cele mai frumoase naivitati ale mele.
Astazi Mos Craciun a devenit o banalitate obositoare a lunii decembrie. Nici nu ajunsesem bine la Sfantul Nicolae ca zeci de Mosi grasi si slabi, tineri si batrani, barbati sau femei, cu sau fara reni atasati, cu casti pe urechi sau in fata computerului s-au napustit asupra noastra de pe panouri si ecrane, din paginile ziarelor si prin mall-uri. Ba mai nou avem si un Mos gunoier, anagajat al unei firme de salubritate.
Una peste alta, abuzul de Mos Craciun ajunge la tuse gretoase. Din bunicul generos si misterios al tuturor copiilor de pe vremuri n-a ramas decat numele. Mosul de acum a devenit un agent publicitar neobosit. Si vazandu-l atarnat pe toti peretii ma intreb cum mai pot crede copiii in el. Constat de altfel, din propria familie, ca mitul acesta atat de frumos este pe cale sa dispara, ucis de societatea de consum. Deja multi dintre copiii care pretind ca mai cred in Mos Craciun o fac de dragul parintilor, ca sa nu-i dezamageasca. Macar candoarea n-a murit de tot.
Din nefericire Craciunul insusi are o soarta asemanatoare cu aceea a Mosului. Sarbatoarea s-a topit intr-o isterie a consumului dezlantuit. Parcarile hypermaket-urilor sunt pline ochi de la prima la ultima ora de functionare, la orele cele mai aglomerate nu gasesti nici macar carucioare, iar cele aliniate la case mai au putin si se rastoarna de pline ce sunt. Asta desi, vorba lui Mugur Isarescu, "cr
