Era o seară de joi. 15 decembrie 2005. Ioana, mama Andreei Simon, avea nevoie de o cutie cu smântână şi anunţă că vrea să se ducă până la magazinul de peste drum. Andreea se oferă să meargă ea. Avea 9 ani, însă nu-i era teamă seara pe stradă. Făcea karate de un an şi jumătate, taekwondo, şi venea singură, pe întuneric, de la antrenamente. Vineri, a doua zi, ar fi avut examen pentru centura albă cu bandă galbenă.
În acea seară de joi, Simon Andreea Simona a dispărut din Miercurea Ciuc, pe drumul de la magazinul Napsugar spre casă. Erau mai puţin de 100 de metri. Conform datelor din anchetă, Tiberiu Burcuţă e ultimul care a văzut-o pe Andreea în viaţă. Abia în ianuarie 2010, după ce dosarul a ajuns la Parchetul General, el a fost pus sub învinuire pentru infracţiunile de lipsire de libertate şi omor calificat. Toate probele existente în dosar îl incriminează: declaraţiile sale contradictorii, existenţa unui mobil al crimei, lipsa unui alibi în noaptea de 15/16 decembrie 2005, faptul că a picat de patru ori testul poligraf.
Burcuţă are 42 de ani şi este din Bicaz (Neamţ). A absolvit o facultate tehnică, apoi a făcut un curs de informatică, după care, în 1994, s-a angajat ca analist programator la Evidenţa Populaţiei din Gheorgheni. În 1999 a dat examen pentru un post din Miercurea-Ciuc şi s-a mutat aici. Pe 1 ianuarie 2006, adică la două săptămâni după dispariţia Andreei, Burcuţă s-a transferat, la cerere, la Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe Toxice din cadrul IPJ Harghita. Unde lucrează şi acum, având gradul de subcomisar. În decembrie 2005, el stătea cu chirie într-un apartament aflat la parterul unui imobil situat în apropierea blocului unde locuia Andreea. Aici bănuie anchetatorii că a fost adusă fetiţa în seara în care ea a dispărut. La începutul anului trecut, reluând cercetările, anchetatorii au descoperit că