Grig: „Dacă cineva ne-ar fi spus la începutul sezonului că după 18 etape o să avem 30 de puncte, 99,99 % ar fi fost mulţumiţi”
Gorjenii antrenaţi de Petre Grigoraş au bătut recordul de puncte strâns de echipa olteană într-o toamnă. Până acum, târgujienii abia dacă ajungeau la 20 de puncte, o singură dată trupa noastră reuşind să treacă de pragul a 20 de puncte, 22 în sezonul 2006-2007. Atunci, după 17 runde, oltenii aveau 22 de puncte, în timp ce acum au ajuns la 30 după 18 meciuri. O schimbare radicală, pentru că atunci târgujienii au terminat turul pe locul 11 iar acum pe poziţia a şaptea.
„Stăm bine”
Gorjenii sunt resemnaţi că nu au terminat anul pe poziţia a patra. „Asta este, poate terminăm campionatul pe locul acela. Dacă nu a fost să fie, ce să facem? Important e că echipa a jucat un fotbal bun, apreciat de toată lumea şi plăcut ochiului. Am auzit foarte multe voci care au apreciat echipa noastră”, a comentat preşedintele executiv al oltenilor, Eugen Pârvulescu. acesta se arată mulţumit de faptul că echipa lui a strâns 30 de puncte. „Poate am fi meritat mai mult la cum am jucat. Sunt sincer şi spun că am avut şi ghinion în câteva partide. Dar acesta e fotbalul, cu bune şi rele. Cine ştie, poate în retur să întoarce roata. Oricum, eu am spus de prin luna septembrie că echipa aceasta poate să ajungă la 30 de puncte la finalul anului, şi iată că a ajuns pe propria muncă. Stăm bine în acest moment”, a mai spus Pârvulescu.
Oficialul pandurilor are un mare regret. „Dacă am fi câştigat cu Ceahlăul făceam 32 de puncte şi eram mai aproape de adevăr”, a menţionat Pârvulescu.
Şi Grig e mulţumit
Din punctul de vedere al antrenorului Petre Grigoraş linia de clasament din acest moment este una bună. „Avem 30 de puncte. Poate dacă cineva ne-ar fi spus la începutul sezonului că după 18 etape o să avem 30 de puncte, 99,99 % ar fi fost mulţum