CFR SA va organiza joi, la Bursa Română de Mărfuri (BRM), o licitaţie cu strigare pentru închirierea a zece secţii de cale ferată din infrastructura feroviară neinteroperabilă aflate pe raza regionalelor Bucureşti, Braşov şi Iaşi.
Cele zece secţii au fost împărţite în patru grupe pentru care operatorii interesaţi pot depune oferte astfel:
- grupa I Bucureşti cu secţiile Bucureşti Sud Călători -Titan Sud, Bucureşti Sud Călători - Olteniţa, Căciulaţi - Snagov Plaje,
- grupa II Bucureşti pe relaţiile Buda - Slănic, Ploiesti Nord - Măneciu,
- grupa Braşov pentru liniile Sebeş Alba - Petreştii de Pădure,
- grupa Iaşi pentru traseele Dorneşti - Gura Putnei - Putna, Dornişoara - Floreni, Gura Humorului - Dărmăneşti şi Crasna - Huşi.
Durata de valabilitate a contractului de închiriere este de patru ani, iar criteriul de atribuire va fi preţul cel mai mare.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 22 decembrie, deschiderea acestora urmând să aibă loc în aceeaşi zi la sediul BRM.
Comunicatul CRF arată că operatorii economici care vor câştiga licitaţiile sunt obligaţi să preia şi personalul CFR existent.