În Decembrie 1989, Ceauşescu s-a trezit singur. Mai întâi, din jurul lui a început să se retragă Securitatea, după revolta muncitorilor braşoveni. Spre deosebire de Armată care a mers pe mâna lui Ceauşescu până la moartea lui Milea. Schimbarea Securităţii are loc lent, pe parcursul a doi ani. Treptat, atribuţiile represive sunt pasate. Păstrează în schimb funcţiile informative şi începe să filtreze informaţiile despre disidenţi furnizate lui Ceauşescu.
Păstrează în schimb funcţiile informative şi începe să filtreze informaţiile despre disidenţi furnizate lui Ceauşescu. De o protecţie specială se bucură Nicu Ceauşescu şi Ion Iliescu, văzuţi ca posibili înlocuitori.
Securitatea se pregăteşte pentru schimbarea de lider. Scopul ei este dublu: supravieţuirea după schimbare şi ştergerea urmelor activităţilor ilegale, represive din trecut. O vastă operaţiune de escamotare care ar putea fi botezată "Voalul Negru".
Un nou episod spectaculos, marca Alex Mihai Stoenescu, în exclusivitate pentru "Evenimentul zilei". Titlul şi intertitlurile aparţin redacţiei. (Adrian Pătruşcă)
Timişoara: "Revoluţie spontană" după patru zile?!
După înfrângerea în alegerile din 1990, a urmat o altă reducţie a Opoziţiei: n-a fost revoluţie, a fost lovitură de stat. În fond, este şi o eroare cronologică: masele de la Timişoara apar abia în 20 decembrie (revolta populară), fără ca cineva să-şi pună întrebarea – cu excepţia mea – ce fel de "revoluţie spontană" este aceea care se petrece la patru zile după mişcarea de protest din 16 decembrie, şi după ce posturile străine de radio anunţă 4500 de morţii şi 30 de copii omorâţi la Catedrală? Masele de la Bucureşti, muncitorii platformelor industriale, după ce participă la mitingul din 21 decembrie se duc acasă şi apoi din nou la serviciu. Ele reapar în Centru şi în Piaţa Palatului după ce postu