Camera Lorzilor a cerut o analiză cost-beneficiu a apartenenţei Marii Britanii la UE. Premisa raţionamentului este una cât se poate de corectă, scrie publicaţia The Telegraph.

Dacă apartenenţa la Imperiul Roman se poate cuantifica în termeni reali, cum ar fi drumuri, vinuri, irigraţii, băi publice, sănătate, medicamente, educaţie şi securitate, întrebarea "Ce ne-a adus UE?" (din perspectivă britanică-n.r.) nu are un răspuns atât de clar.

Extrem de puţine, vor spune euroscepticii, care tind să argumenteze economic prin dezechilibrul cronic al balanţei comerciale şi contribuţia netă la bugetul UE. Foarte multe, va spune tabăra proeuropeană, subliniind avantajele a 50 de ani de pace şi apartenenţa la un bloc politic într-o lume globalizată, în care mărimea contează.

Cine are dreptate? Greu de spus. Cert e că în toate aceste decenii de construcţie comunitară, niciun guvern nu a îndrăznit să facă o analiză a costurilor şi beneficiilor apartenenţei la clubul european. Poate că motivul e teama de ce vor descoperi?!

Marea Britanie a ţinut ritmul european de integrare mai mult din inerţie, afirmând că beneficiile statutului de membru sunt atât de evidente, încât nici nu trebuie analizate. Sau poate a fost vorba de frica de a pierde poziţia pe scena internaţională, dacă Londra se detaşează de Bruxelles. Actuala situaţie cere însă altceva.

Mai ales acum când Londrei i se cere să împrumute 25 de miliarde de lire sterline în plină recesiune, pentru a finanţa statele dintr-o uniune monetară pe care nu şi-a dorit-o. Sau când pescadoarele britanice sunt obligate să lucreze doar 90 de zile pe an, pentru că aşa vrea Uniunea, ultima lovitură împotriva unei industrii care odată era înfloritoare.

Pe lângă dezbaterea pro şi contra pe teme economice, o analiză amănunţită ar răspunde şi la următoarea problemă spinoasă cu care Marea Britanie are o pr