„Pentru cei neiniţiaţi, privatizare înseamnă preluarea în proprietate a unei părţi sau integral, de către un investitor, dintro societate cu capital de stat aşa cum sunt complexurile energetice, care nu sunt nişte IMM-uri. Să fiu pe înţelesul tuturor, asocierea dintre statul român şi o firmă particulară (internă sau externă) este similară cu un mariaj între unul bogat (prin moştenire cum e statul român), dar fără bani cu « mâna spartă » şi mai puţin gospodar, mai ales că el nu a construit nimic şi o parteneră cu bani şi cu instinctul profitului bine cultivat, dornică, din acest mariaj să facă o afacere sau să-şi ruineze partenerul în favoarea altor interese (mai cunoaşte cazuri). Succesul unei privatizări de acest gen depinde de alegerea partenerului, de interesele acestuia, de investiţiile ce urmează a fi făcute pentru modernizări (mai ales în probleme de mediu), de piaţă de desfacere a produsului, de infrastructura transferului de energie electrică spre potenţialii beneficiari, de concurenţa de pe piaţa pe termen mediu şi lung, de avantajele reciproce ale părţilor de bună credinţă, toate aceste aspecte trebuind să fie bine stipulate în contract. La negocierea unui astfel de contract e nevoie de adevăraţi specialişti cu frică de lege, de adevăraţi negociatori cu sânge de români autentici. Dacă abordăm problema privatizării doar prin prisma situaţiei existente şi pe termen scurt (ca performanţa, ca piaţa de desfacere, ca profit, ca management) privatizarea nu se justifică, nici măcar managementul privat (el existând şi la ora actuală). Dacă analizăm doar Strategia Energetică a României, la care dezbatere am participat, vom observa că suntem cam înghesuiţi pe piaţa de energie chiar de energia verde şi atomică, care se va produce în ţară pe termen mediu şi lung. Cum aceşti agenţi economici sunt de interes naţional, Gorjul nu are drept de prezumţie în luarea decizi