Punem pariu ca, daca viata lui Nicolae Ceausecu se sfarsea pe 23 august 1985, in plina efervescenta creatoare, cu cateva secunde inainte ca mii de copii sa-i scrie numele cu trupurile lor pe stadioane, boceam la fel ca nord-coreenii?
Punem pariu ca de teama soldatilor care ar fi stat cu armele orientate spre scoli, uzine, ogoare si sali de expozitie, am fi sarit unii in bratele altora si am fi incercat sa ne cautam alinarea pe care Iubitul Conducator nu o mai putea oferi proletariatului prin simpla sa prezenta, timp de doua ore, la televizor?
Punem pariu ca ingroziti de frica de-a nu fi remarcati ca nu suferim in hohote, ne-am fi strans frigul laolalta si l-am fi transformat intr-o ruga fierbinte spre Tovarasa, spre a prelua destinele Romaniei multilateral dezvoltate?
... Si-atunci cum am devenit nostalgici? Imaginile de la Phenian, unde populatia a provocat lumii care pretuieste libertatea mai presus de viata o greata profunda, arata unde ar fi ajuns bucata asta de acasa in cazul in care catusele Cortinei de Fier n-ar fi cazut.
Multi dintre romanii care au plans cand a murit Stalin nici nu-si mai aduc aminte daca erau sinceri sau nu. Doar ca atunci cand Pactul de la Varsovia l-a pierdut pe Brejnev, toata lumea il injura, deoarece programul de la televizor se afla in contradictie cu starea de spirit reala a maselor.
Dupa care a venit Congresul al XIV-lea - sau a fost Plenara CC? Pentru o fractiune de secunda, o intreaga natiune a sperat ca Manea Manescu (parca el era), despre care tinerii habar nu au cine a fost, nu-l va propune pe Nicolae Ceausescu pentru inca un mandat in fruntea PCR. Dar cata deznadejde! Cata tristete! Drumul era infundat, era sigur atunci ca vom muri ca niste lebede. Mute si fragile, nefericite, inchise pe lacul ingradit cu sarma ghimpata.
Dupa care a venit Revolutia. Dar in