Anul 2011 a fost unul bun pentru Filarmonica de Stat din Târgu-Mureş, ale căror spectacole au fost urmărite de un număr din ce în ce mai mare de melomani. Mai multe detalii privind activitatea instituţiei din acest an ne-au fost oferite de dirijorul Vasile Cazan, directorul Filarmonicii de Stat Târgu-Mureş.
„Cu bucurie constat că din punct de vedere al publicului – care este cel mai important lucru pentru noi – suntem pe un trend ascendent. Lumea vine la concerte şi în fiecare joi sala Palatului Culturii este plină”
Reporter: Cum a fost anul 2011 pentru instituţia pe care o conduceţi?
Vasile Cazan: Am marea bucurie să vorbesc despre Filarmonica de Stat din Târgu-Mureş, o instituţie a artei interpretative de la noi, în spaţiul cultural mureşean, unde locul instituţiei noastre este foarte bine definit fiindcă noi pe orice cale suntem cei care promovăm genul muzicii clasice, simfonice, vocal – simfonice, corale. Dacă ar fi să fac o retrospectivă a acestui an, o să constat cu bucurie că din punct de vedere artistic toate ideile pe care le-am propus în stagiuni au putut fi respectate. Cu bucurie constat că din punct de vedere al publicului – care este cel mai important lucru pentru noi – suntem pe un trend ascendent. Lumea vine la concerte şi în fiecare joi sala Palatului Culturii este plină, publicul este numeros, ceea ce înseamnă că există interes pentru ceea ce se întâmplă la Filarmonică şi interes pentru genul muzicii clasice.
Rep.: Care au fost principalele reuşite ale Filarmonicii de Stat din Târgu-Mureş?
V.C.: Au fost lucruri câteva interesante care s-au putut realiza. În primul rând, dacă mă gândesc la faptul că am fost „prinşi” şi noi în ediţia din acest an a Festivalului Internaţional Muzical „George Enescu”, lucru care este unul extrem de pozitiv pentru că asta demonstrează forţa profesionalismului şi a seriozităţii cu care se l