Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că majorarea numărului de turişti străini din acest an a fost determinată de promovarea României ca destinaţie turistică, nu de preţurile pachetelor turistice.
"A contat foarte mult promovarea care s-a făcut şi faptul că s-a vorbit foarte mult despre România. S-a vorbit mult şi bine afară, mult şi rău în ţară, dar cei care au văzut promovarea României în exterior au devenit interesaţi", a spus Udrea.
Ea a amintit de promovarea făcută de MDRT pe mai multe canale TV internaţionale şi de filmul Wild Carpathia, difuzată de Travel Channel UK, în care apare şi prinţul Charles.
"Altfel, România nu e o destinaţie ieftină, să spui că (turiştii străini, n. r.) au fost atraşi de preţuri", a spus Udrea.
Ministrul a explicat preţurile mari prin cererea constantă venită din partea turiştilor români.
"Cât timp hotelurile au clienţi chiar şi la preţurile astea, ce poate să le facă statul? Nimic. Cât timp hotelurile sunt pline, înseamnă că avem turişti care îşi permit să plătească. Deci de ce un hotelier să renunţe la preţuri? Cea mai mare creştere în acest an a fost la hotelurile de cinci stele", a afirmat Udrea.
Ea a adăugat că discută cu Ministerul Finanţelor pentru reducerea TVA la alimentaţia publică din turism de la 24% la 9%.
"Am reuşit să menţinem TVA la 9% pentru cazare şi mic dejun. Avem discuţii cu Ministerul Finanţelor pentru a reduce TVA şi la alimentaţie publică, dar mă tem că acest lucru n-o să aducă preţuri mai mici în hoteluri", a mai spus ministrul.
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că majorarea numărului de turişti străini din acest an a fost determinată de promovarea României ca destinaţie turistică, nu de preţurile pachetelor turistice.
"A