YouTube a finalizat topul clipurilor din Marea Britanie în funcţie de popularitate şi, în mod neobişnuit, parodia muzicală despre nunta regală nu a prins primul loc. Poziţia fruntaşă aparţine "câinelui vorbitor", filmuleţul care înfăţişează un patruped al cărui lătrat este dublat de vocea stăpânului, în vreme ce poziţia a doua a revenit parodiei devenită publică înainte de nunta prinţului William cu Katherine.Pe ultimul loc s-a clasat un clip ce surprinde mai multe declaraţii ale lui Charlie Sheen, scrie BBC.
Cel mai popular clip, "câinele vorbitor" a strâns peste 75 de milioane de vizualizări. Internauţii au fost fermecaţi de modul în care câinele aruncă un "cred că glumeşti" atunci când stăpânul i se destăinuie povestindu-i cum i-a mâncat şi ultima bucăţică din gustărica destinată lui.
Pe locul doi s-a situat clipul parodie al nunţii regale în care mirii William şi Kate, alături de invitaţii lor, intră dansând la ceremonie. Viralul a fost realizat cu ajutorul unor actori, cel mai amuzant fiind cel care-l întrupează pe mire, în timp ce-şi face intrarea cu o săritură de broască pe spinarea fratelui său, prinţul Harry.
"Cele mai vizionate 10 clipuri de pe YouTube în 2011 demonstrează că, orice limbă am vorbi, suntem uniţi de ecranele computerelor sau de telefoanele mobile", a explicat unul dintre managerii YouTube, Kevin Allocca.
Locuri bune au ocupat şi gemenii în scutec care se ceartă pe "limba" lor, dar şi "Nyan Cat", o bizară animaţie în care o pisică zburătoare cântă la nesfârşit "meow" pe o linie melodică pop.
YouTube a finalizat topul clipurilor din Marea Britanie în funcţie de popularitate şi, în mod neobişnuit, parodia muzicală despre nunta regală nu a prins primul loc. Poziţia fruntaşă aparţine "câinelui vorbitor", filmuleţul care înfăţişează un patruped al cărui lătrat este dublat de vocea stăpânului, în vreme