S-a inflamat România de trei zile, după ce maghiarii din echipa naţională de hochei au refuzat să intoneze „Deşteaptă-te române!", în deschiderea unui meci cu naţionala Ungariei. Dincolo de excese stupide, maghiarii ne servesc lecţii de patriotism.
Istoria recentă a României este plină cu exemple de atitudine agresivă din partea unor maghiari mai mult sau mai puţin cunoscuţi, care exagerează într-un mod indecent şi necivilizat.
Obsesiile cunoscutului europarlamentar László Tőkés, care declara că 1 decembrie este zi de doliu sau gestul stupid al anonimul Csibi Barna, din Miercurea Ciuc, care l-a spânzurat simbolic pe Avram Iancu, sunt derapaje aberante comise în numele minorităţii maghiare. Jucătorii români de etnie maghiară au refuzat să cânte „Deşteaptă-te române", după ce au cântat imnul Ungariei, şi au expus acelaşi tip de atitudine şovină.
Astfel de gesturi extreme dau apă la moară celor care doresc să profite politic de pe urma presupusului pericol pe care l-ar reprezenta moniritatea maghiară. Personaje care trăiesc tembel din inflamarea inutilă a publicului. Sunt copie „la indigo" a celor care exagerează de partea maghiară. Scopul lor este doar să agite spiritele, pentru a-şi justifica apoi existenţa şi mai ales ideile fixe.
Există însă o diferenţă fundamentală între românii şi ungurii cărora se adresează extremiştii din ambele tabere.
Europa FM a realizat luni o emisiune excelentă pe această temă, în care au intervenit şi maghiari. „Sunt unguri, nu poţi să-i obligi să se simtă români", a spus un ascultător care a intrat în direct.
Tokes, Barna şi toţi surescitaţii care înjură România suferă de forma extremă a unui fenomen pentru care minoritatea maghiară merită respect. Sunt peste 1,4 milioane de unguri în România şi veţi găsi foarte greu unul singur care să spună că maghiarii sunt un popor demn de disperţ sau că Ungaria este
