Mai sunt câteva zile până la Crăciun şi vreau să fiu pacifistă. Şi constructivă.
Nu vreau să-mi amintesc de subiectele cenuşii pentru care avem la dispoziţie fiecare zi din an. Vreau să propun partidelor un proiect pe care îndrăznesc să-l consider salvator pentru această ţară. Asta cred şi unii politicieni cu care am vorbit despre el. Poate părea utopic doar dacă nu există voinţa politică suficientă pentru a-i da viaţă. Ştiu că pare o blasfemie să ceri unui partid să-şi extermine clientela politică şi să parieze pe românii de succes, din ţară şi din străinătate. Şi totuşi, toate partidele vorbesc, demagogic, de interesele noastre, ale românilor, se zbat să acceadă sau să rămână la putere, dar ignoră adevărata bogăţie a României, inteligenţele risipite, aici şi aiurea. Tocmai aceste minţi pot spori decisiv productivitatea economiei, pot genera o creştere economică substanţială, pot salva şi relansa România.
Chiar nu mai există un om politic responsabil, care să catalizeze toată societatea în jurul acestei idei? Chiar n-o putem transpune în lege? Chiar nu putem face din ea o lege precum legea Lupu sau legea Ticu? Aproape că mi-e dor de Mona Muscă. Cred că ea ar fi găsit drumul acestei idei generoase către lege.
Un program naţional gândit în cele mai mici detalii, de la locul de muncă cu contract ferm până la locuinţă, prin care valorile României, indiferent de vârsta biologică, să fie reunite în ţară pentru a lucra împreună - fie şi pe o perioadă determinată, dacă unii dintre ei nu vor să revină definitiv în ţară - nu este deloc o utopie. Cei care nu pot veni full-time ne-ar putea oferi o consultanţă valoroasă. Şi sunt măcar câteva mii de români din cele 3,5 milioane aflaţi în afara graniţelor doritori să facă ceva pentru România. Ca să nu mai vorbim despre excelenţe aflate aici, printre noi, pe care nimeni nu le bagă în seamă. Român
