Nu ştiu cine şi pe ce cale a reuşit să impună ideea că expresia "să nu te întinzi mai mult decît îţi este plapuma" ar fi un proverb şi anume unul al înţelepciunii româneşti. Expresia este o prostie şi n-are nimic de a face cu tradiţiile, ori cu vreo înţelepciune. N-am auzit încă pe cineva în toate minţile care să-şi facă o plapumă mai mică decît patul în care doarme şi să-şi aleagă un pat mai mic decît înălţimea lui. În consecinţă, în condiţii normale, numai dacă ar fi cineva din zgîrci s-ar putea întinde mai mult decît îi este plapuma. Să presupunem, pe de altă parte, că omul cu pricina nu stă nici în patul, nici în aşternutul lui, ci într-unele de împrumut, care-i sunt mai mici decît măsura potrivită. Recomandarea aşa zisului proverb este din nou stupidă, prin inutilitate. Oricine ar vrea să-i fie cald, ar avea grijă singur, fără ajutorul vreunui proverb, să se înghesuie sub pled, iar problema în acest caz nu este cît să te întinzi, ci cît să te chirceşti! Insistenţa cu care politicienii guvernării citează de la o vreme aceas-tă zicere, cu pretenţia că, vezi Doamne, vorbesc din puţul cel adînc al înţelepciunii, mă convinge o dată mai mult de faptul că, în materie de pros-tie, nu contrariile se atrag, ci simila-rele.

Dincolo de problema statutului logico-antropologic al construcţiei verbale cu pricina, ceea ce interesează este contextul şi finalitatea politică pentru care este ea utilizată. Mesajul livrat cu insistenţă şi cu aerul unui adevăr definitiv, peremptoriu, este un fel de sigiliu pus de guvernanţă peste orice decizie majoră, în cazul de faţă, bugetul pe anul 2012 şi măsurile adiacente, care accentuează drastic linia politicilor de austeritate. De ce? Secretul lui Polichinelle: pentru că guvernul, sub povara angajamentelor cu creditorii săi, în prinicipal FMI şi Uniunea Europeană, nu poate să treacă dincolo de pragul critic de îndatorare impus, iar pe