Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prefectul Capitalei: "50.000 de persoane vor fi agresate de maidanezi în următorii cinci ani"

Publicat in Adevarul, marți 20 decembrie 2011 ·

Prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaei, şi-a manifestat azi îngrijorarea faţă de planul Primăriei Generale de a rezolva problema câinilor fără stăpân doar prin sterilizare şi lăsarea acestora pe strazile oraşului.

“Am observat că directorul ASPA, Robert Lorentz, doreşte să rezolve problema câinilor fără stăpân ca şi până acum, adică deloc”, a spus prefectul Capitalei. “Dacă este o simplă atitudine personală a domnului Lorentz, este lipsită de importanţă. Însă, dacă această soluţie este strategia Primăriei Capitalei, atunci atragem atenţia că relocarea câinilor pe stradă, chiar şi sterilizaţi, nu va avea niciun efect asupra agresiunilor la care bucureştenii vor fi supuşi şi în viitor. Având în vedere că, în ultimii ani, media persoanelor muşcate de câini a fost de cica 10.000 persoane pe an, cu siguranţă că soluţia pe care o propune Primăria Generală va perpetua această stare de fapt. Mi s-ar părea normal ca Primăria Generală să suporte cheltuielile cu tratamentul celor 50.000 de oameni care vor fi muşcaţi în continuare. Deşi noua lege pune la dispoziţia primarului mijloace legale pentru rezolvarea problemei în interesul oamenilor, mă întreb de ce acest interes este ignorat?”, a mai spus Atănăsoaei.

Potrivit Prefecturii Capitalei, datele statistice puse la dispozitie de Institutul de Boli Infectioase „Prof. Dr. Matei Balş” arată că în perioada 2009-2011, la nivelul Municipiului Bucureşti au fost muşcate şi au beneficiat de servicii medicale un număr de 31.278 persoane, adulţi şi copii. Numai în perioada septembrie-noiembrie 2011 un număr de 1.805 persoane au fost muşcate de câinii fără stăpân.

În perioada 2006-2010, costurile serviciilor medicale pentru persoanele muşcate de câini au fost de 7.856.247,66 de lei, adică 1.870.535 de euro.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfântul Andrei 2024, tradiţii, obiceiuri şi superstiţii. Ce spun legendele

Ziua Constanta acum 29 minute
Conform tradiției populare se spune că ajunul Sfântului Andrei este unul dintre cele mai mari ajunuri ale calendarului popular. De asemenea ajunul Sfântului Andrei este momentul în care se dezlănțuie forțe malefice, fie că sunt oameni (strigoii vii

Traficul pe Valea Oltului, în zona în care au căzut stânci uriașe de pe versanți, a fost reluat. Recomandări pentru șoferi VIDEO

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost reluat în noaptea de vineri spre sâmbătă, 30 noiembrie, pe DN 7, Valea Oltului, în zona unde au căzut stânci de pe versanţi. DRDP Craiova a anunțat că, începând cu ora 04:00, a fost reluată circulaţia pe DN 7, Valea Oltului, î

Ultima repetiţie generală pentru parada militară de 1 Decembrie are loc sâmbătă, la Arcul de Triumf

Adevarul acum 42 minute
Repetiţia generală pentru parada militară naţională din Bucureşti va avea loc sâmbătă, între orele 10,00 şi 13,00, la Arcul de Triumf.

Alegeri parlamentare 2024 Bucureşti. Cine candidează în Capitală la Senat şi Camera Deputaţilor

Mediafax acum 7 ore
Alegerile parlamentare vor avea loc duminică, 1 decembrie, de Ziua Naţională a României. Bucureştiului îi revine cel mai mare număr de mandate de parlamentari: 13 senatori şi 29 deputaţi.

Sfântul Andrei: Aproape un milion de români îşi serbează onomastica

Mediafax acum o ora
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul MAI, 971.293 de români îşi serbează sâmbătă onomastica. Aceştia poartă prenume asociate Sfântului Apostol Andrei. Cei maulţi, 507.220, poartă numele Andrei, iar alţi aproape 11.000 p

UPDATE - Trafic blocat pe Valea Oltului din cauza căderilor de stânci pe carosabil / Un autotren a lovit bolovanii, două persoane fiind rănite / Se intervine cu utilaje de mare capacitate / Rută ocolitoare / Interveţie de durată - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Traficul rutier este complet blocat, vineri seară, pe DN 7, Valea Oltului, judeţul Vâlcea, din cauza căderilor de stânci pe carosabil. Un autotren a lovit bolovanii, două persoane fiind rănite. UPDATE: ”Echipele de intervenţie estimează că eliberare

Video Proteste violente cu gaze lacrimogene și tunuri de apă în Georgia. Guvernul prorus a anunțat suspendarea negocierilor cu UE

Adevarul acum 10 ore
Proteste violente în Georgia, unde mii de oamenii au ieșit în stradă, nemulțumiți de decizia guvernului prorus de suspendare a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. S-au folosit gaze lacrimogene și tunuri de apă.

Mesajul FRF pentru români înainte de alegerile parlamentare: Avem şansa să inspirăm din nou Europa! Hai la vot! - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Federaţia Română de Fotbal îndeamnă românii să meargă să voteze la alegerile de duminică, scrutin care are loc chiar de Ziua Naţională. Într-un filmuleţ postat în mediul online, în care sunt imagini cu suporterii tricolori susţinând naţionala, dar ş

S-a deschis Târgul de Crăciun din Braşov şi a fost aprins iluminatul festiv de sărbători/ 1,3 milioane de luminiţe în centrul oraşului

News.ro acum 57 minute
Mii de braşoveni şi turişti au particitat, vineri seară, la deschiderea Târgului de Crăciun şi au numărat, alături de primarul George Scripcaru şi ES Brendan Ward, ambasadorul Irlandei în România, secundele rămase până la aprinderea luminiţelor din

Ronald Gavril a câştigat centura WBF World. Românul l-a învins pe Juan Boada

News.ro acum 9 ore
Pugilistul Ronald Gavril, în vârstă de 38 de ani, a câştigat, vineri, centura WBF World la categoria semigrea, el învingându-l pe columbianul Juan “Meteoro” Boada. Boada are 30 de ani şi un palmares de 18 victorii şi nouă înfrângeri. Gavril are acum

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/8°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/6°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

sâm.

8°/12°
dum.

8°/10°
lun.

8°/9°
mar.

8°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/6°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

2°/8°
dum.

4°/9°
lun.

3°/7°
mar.

1°/7°