Ieri, un barbat in varsta de 41 ani, din comuna Popesti, a ajuns la Unitatea de Primire Urgente din cadrul Spitalului Sf. Spiridon dupa ce si-a taiat gatul cu faiul. Ioan Manolache isi ajuta mama la curatenie, iar la un moment dat aceasta l-a rugat sa indrepte cu faiul piciorul unui pat, care, sustine femeia, statea stramb. Abia incepuse sa taie lemnul, cand, dintr-odata, faiul a atins un cui, iar panza i-a sarit drept in gat, provocandu-i o plaga de aproximativ 10 centimetri. Speriat, barbatul a strigat dupa ajutor. In scurt timp, mama i-a adus un prosop cu care a acoperit rana, iar apoi a sunat de urgenta la 112. "Doua prosoape de sange a umplut si avea o rana adanca. Eu stergeam geamurile cand i-a sarit faiul in gat. Am facut tot ce am putut pentru el pana cand a ajuns doctorii. Sotul meu ma acuza acum ca din cauza mea s-a intamplat aceasta nenorocire. Medicii nu mi-au spus nimic. Daca e grav sau nu. L-au urcat in salvare si atat. Acum ce o vrea Domnul", a declarat Maria Manolache, mama victimei.
Un echipaj al Ambulantei s-a deplasat la fata locului pentru a-i acorda barbatului primul-ajutor, dupa care l-a transportat la spital pentru ingrijiri de specialitate.
Ieri, un barbat in varsta de 41 ani, din comuna Popesti, a ajuns la Unitatea de Primire Urgente din cadrul Spitalului Sf. Spiridon dupa ce si-a taiat gatul cu faiul. Ioan Manolache isi ajuta mama la curatenie, iar la un moment dat aceasta l-a rugat sa indrepte cu faiul piciorul unui pat, care, sustine femeia, statea stramb. Abia incepuse sa taie lemnul, cand, dintr-odata, faiul a atins un cui, iar panza i-a sarit drept in gat, provocandu-i o plaga de aproximativ 10 centimetri. Speriat, barbatul a strigat dupa ajutor. In scurt timp, mama i-a adus un prosop cu care a acoperit rana, iar apoi a sunat de urgenta la 112. "Doua prosoape de sange a umplut si avea o rana adanca. Eu