Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apple mai câştigă o bătălie în lupta pentru patentele sale. Ce a pierdut HTC

Publicat in Gandul, marți 20 decembrie 2011 ·

Producătorul taiwanez de telefoane mobile HTC a pierdut un proces privind un patent care aparţine gigantului american Apple, relatează BBC News. În prezent, compania americană este implicată în mai multe astfel de procese, notorii fiind cele cu Samsung.

Comisia pentru Comerţ Internaţional a stabilit că HTC a folosit un patent deţinut de Apple. Prin urmare, orice telefon HTC care foloseşte tehnologia respectivă nu va mai putea fi comercializat pe piaţa din Statele Unite începând cu 19 aprilie 2012. HTC s-a angajat să îndepărteze acea facilitate pentru a respecta patentul Apple.

Gigantul american a acuzat iniţial producătorul taiwanez de încălcarea a 10 de patente, însă i s-a dat dreptate doar pentru brevetul de "data tapping", o facilitate care le permite utilizatorilor să selecteze anumite informaţii, cum ar fi un număr de telefon dintr-un mesaj sau de pe un site, şi să le folosească pentru altceva, spre exemplu, pentru a da un telefon.

Reprezentanţii companiei HTC au privit rezultatul drept "o victorie", deoarece nu le afectează decât un singur patent, transmite Reuters. "Pentru HTC este într-adevăr un motiv de uşurare faptul că sunt nevoiţi să renunţe la o singură opţiune a telefonului", crede şi Jayesh Easwaramon, de la Frost & Sullivan, o companie americană care se ocupă cu analize şi cercetări de piaţă.

HTC este al patrulea cel mai mare producători de smartphone-uri din lume. Telefoanele fabricate de compania taiwaneză folosesc sistemul de operea Android, de la Google.

Producătorul taiwanez de telefoane mobile HTC a pierdut un proces privind un patent care aparţine gigantului american Apple, relatează BBC News. În prezent, compania americană este implicată în mai multe astfel de procese, notorii fiind cele cu Samsung.

Comisia pentru Comerţ Internaţional a stabilit că HTC a folosit un patent deţinut de Apple. Prin urmare, orice

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hurezeanu, de Ziua Românilor de Pretutindeni: Niciodată diaspora nu a fost mai aproape de țară

Mediafax acum 38 minute
„Ziua Românilor de Pretutindeni reprezintă un moment simbolic de celebrare a celor care trăiesc în afara granițelor României, fie că aparțin comunităților istorice din jurul granițelor sau diasporei românești. Aceasta zi ne amintește de valorile fun

Penny retrage de la vânzare un lot de slănină cu boia din cauza prezenței bacteriei Listeria Monocytogenes

Libertatea acum 31 minute
Penny a retras de la vânzare un lot de slănină cu boia din cauza prezenței bacteriei Listeria Monocytogenes. Cei care au cumpărat produsul sunt sfătuiţi să nu-l consume, ci să-l distrugă sau să îl returneze în magazinele Penny, unde vor primi contra

Coreea de Nord a arestat trei oameni, după accidentul de la lansarea unei nave de război. Kim Jong-un denunţase un „act criminal”

Libertatea acum 31 minute
Coreea de Nord a decis ca trei oficiali responsabili de construcția unei noi nave de război să fie arestați, după un accident produs săptămâna aceasta pe un distrugător, potrivit agenției oficiale de presă KCNA, citată de AFP.

SuperLiga: Istvan Kovacs arbitrează meciul de baraj Poli Iaşi – Metaloglobus

HotNews acum o ora
Arbitrul Istvan Kovacs va conduce la centru meciul tur dintre Poli Iaşi şi Metaloglobus, programat duminică, de la ora 15.00, în barajul de menţinere sau promovare în Superliga, scrie News.ro. Kovacs va fi ajutat la cele două linii de Marius Mihai M

Caz tulburător în Gaza: 9 dintre cei 10 copii ai un medic pediatru au murit într-un atac israelian

HotNews acum 3 ore
Cadavrele a circa 80 de persoane ucise în atacurile Israelului au fost transportate la spitale în ultimele 24 de ore, a anunţat sâmbătă Ministerul Sănătăţii din Gaza — un bilanţ care nu include spitalele din nordul ţării – grav afectat, în prezent i

Stuttgart a câștigat Cupa Germaniei după 28 de ani! Echipa de liga a treia, oprită în finală

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Stuttgart învins-o pe Arminia Bielefeld cu 4-2 și a câștigat astfel Cupa Germaniei pentru prima dată după 28 de ani.

BYD a depăşit Tesla în vânzările de vehicule electrice din Europa pentru prima dată

News.ro acum 3 ore
Producătorul auto chinez BYD a vândut, pentru prima dată, mai multe vehicule electrice în Europa decât Tesla, conform unui raport publicat de firma de cercetare de piaţă JATO Dynamics, citat de Reuters. Această schimbare vine pe fondul scăderii cere

Statele Unite comemorează cinci ani de la a moartea lui George Floyd

Mediafax acum o ora
Arestarea și uciderea lui George Floyd la 25 mai 2020 la Minneapolis (Minnesota) a dat un nou impuls mișcării „Black Lives Matter” (BLM), care visa să rezolve odată pentru totdeauna problemele profund înrădăcinate ale rasismului în Statele Unite, de

Franța: Justiția îi refuză fondatorului Telegram, Pavel Durov, o cerere de călătorie la Oslo

HotNews acum 5 ore
Justiția franceză i-a refuzat fondatorului Telegram, Pavel Durov, care este anchetat pentru complicitate la activități criminale, cererea de a călători la Oslo pentru a participa la o conferință, a indicat sâmbătă Parchetul din Paris, citat de AFP.

Atac rusesc cu drone asupra Ucrainei, duminică dimineaţă: Trei persoane au fost ucise, alte 11 au fost rănite

G4Media acum 4 ore
Forţele ruse au atacat Kievul şi alte oraşe duminică dimineaţă, rănind cel puţin 11 persoane în capitală, în timp ce trei persoane au murit în oraşele din jurul acesteia şi deteriorând locuinţe şi alte clădiri, au declarat oficialii locali, citaţi d

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/17°
lun.

11°/13°
mar.

11°/13°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

12°
dum.

8°/13°
lun.

10°/12°
mar.

11°/12°
mie.

12°/14°
Constanta
acum

16°
dum.

14°/19°
lun.

13°/17°
mar.

12°/14°
mie.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

8°/13°
lun.

9°/16°
mar.

9°/18°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

14°
dum.

8°/17°
lun.

8°/21°
mar.

11°/23°
mie.

12°/22°