Ladino
Oy vey - se văita mereu bunica Freida - oy vey! Era singura aşchenază printre sefarde şi cea mai puţin emancipată. Vorbea singură, în idişul ei din Galiţia, şi se ridica de la maşina de cusut doar seara, la culcare. Imaginea ei a fost mereu asta: cu stânga pe stofă, dreapta pe roată şi un picior pe pedală. "Fetele" au poreclit vechiul Singer "Orga lui Freida" - cu asta trăise o viaţă, din asta îi hrănise pe toţi şi acum, pe jumătate plecată, se mai ţinea de maşina de cusut cum se ţine în şa eroul ultimei şarje. Celelalte o tratau ca pe un şifonier vechi, dar unul nepreţuit, de care nu te poţi despărţi.
Când era în dispoziţie bună - întotdeuna, după un păhărel de cidru - bunica Sahar îi striga, din colţul ei, bunicii Freida: "Leaving Brooklyn: Oy vey! ". (O glumă veche, din New York). Mai cosmopolită, bunica Sahar nu s-ar fi dat în lături nici de la un shot de tequila, dar rarii musafiri care le treceau pragul veneau de obicei cu mâna goală.
Dacă Freida era remarcabil de urâtă, bunica Levanah era straşnic de frumoasă, părea ruptă din pliantul de reclamă al băilor termale de la Prado del Rey. "E prostuţă, săraca", obişnuia bunica Or să atragă tuturor atenţia, de 86 de ani, de câte ori Levanah deschidea gura. O spunea fără răutate, era în avertismentul ei ceva protector, de soră mai mare. Şi adăuga precaut: "Inmadura"... Cuvântul suna ca numele unei insule pustii, pierdute în ocean - Inmadura.
Bunica Or era şefa clanului. Ea ţinea catastiful cu cheltuielile casei, ea încuia, descuia, poruncea, executa, ea primea corespondenţa, ea aprindea lumânările de Shabbat.
De departe, cea mai talentată era bunica Alfolza. Ştia să facă o mulţime de lucruri: arici din hârtie creponată, crucişătoare din coji de nucă, steluţe de staniol, castele din beţe de chibrituri, mărgele din boabe de măceş, balerine din pănuşi de porumb. Plângea uşor şi era si
