Ultimul meci al anului s-a jucat de vreo două-trei zile pe la TV. Fără jenă, toţi oamenii celor două cluburi, de la antrenori la oamenii din birouri, au ocupat imediat suprafaţa pe care le place cel mai mult să evolueze: ecranul televizorului. Pentru băieţii de pe teren, interesul a fost infinit mai mic. Vreo trei mii de inşi au venit în tribune, dar ochii lor erau aţintiţi tot în direcţia greşită. Adică spre oficială, nu spre Sânmărtean sau Pancu. Toţi, parcă hipnotizaţi, erau frământaţi de aceeaşi dilemă: "Undi îi Zotta ăla?!".
Există telefoane?
Vasluiul joacă însă de parcă telefonia mobilă nici n-ar fi fost inventată. Sânmărtean sărută mingea cu exteriorul piciorului, Adailton o lipeşte de el de parcă ar fi parte din corp, iar Wesley stă la pândă între fundaşii lui Răzvan Lucescu. Ceea ce pare o simplă înşiruire de cuvinte e, de fapt, descrierea primului gol. Lipseşte Jovanovic, omul cu centrarea din care căpitanul moldovenilor avea să-i dea cap în cap pe Marcos Antonio şi pe Oros (12). Vaslui joacă frumos, Rapid strânge din dinţi şi încearcă să câştige câţiva metri în terenul băieţilor lui Hizo.
Şi totuşi poate că există...
În fotbal, un singur moment de neatenţie poate întoarce un meci. Atunci jucătorii se transformă din eroi în personaje negative. Sau, cum e regula pe la noi, în acuzaţi! Vasluiul a avut două. O pasă greşită a lui Zmeu care l-a lăsat pe Deac să-l execute cu stângul său pe puştiul Puia (35). Apoi, peste niciun minut, Pavlovic a ieşit de pe teren în înjurăturile bătrânului său antrenor. Al doilea şut al blondului şeptar giuleştean a venit firesc, pentru că semnele dezastrului erau clare pentru gazde (40). Şi din nou ochii oamenilor s-au mutat către oficială. L-au găsit, în sfârşit, pe Zotta! Mulţi poate că au ratat lovitura liberă a bunicului "Ada", dar s-au concentrat pe final. S-a jucat 10 la 10, cu Deac elimi
