Victoria chinuită cu Voinţa Sibiu de pe teren propriu, scor 1-0, l-a făcut fericit pe patronul Stelei, Gigi Becali. Acesta a dezvăluit că visul său este ca roş-albaştrii să ajungă pe primul loc în clasament înainte de sărbătorile pascale. Victoria chinuită cu Voinţa Sibiu de pe teren propriu, scor 1-0, l-a făcut fericit pe patronul Stelei, Gigi Becali. Acesta a dezvăluit că visul său este ca roş-albaştrii să ajungă pe primul loc în clasament înainte de sărbătorile pascale.
“După acest tur zic «Sărut mâna». Steaua este singura echipă de fotbal din România. Ne antrenăm în Liga întâi ca să avem performanţe în Europa. Noi facem coeficient, doar noi existăm! Ca să fie totul complet, o să luăm campionatul. Până de Paşte suntem lideri!”, a decretat Becali.
Finanţatorul Stelei a adăugat: “Nu am crezut în Ilie Stan, dar a adus spiritul echipei înapoi. E spiritul pe care l-am pierdut acum doi ani. Jucăm altceva, nu avem teamă, facem presing. E miracol ce a făcut el! Nu am pierdut nici un derby. La cum am jucat, trebuia să le batem şi pe Vaslui, şi pe CFR!”.
Totuşi, la echipă nu e linişte: antrenorul Ilie Stan vrea să renunţe la fraţii Costea, iar dacă patronul nu îi va da afară pe cei doi, va pleca el! “Mihai şi Florin n-au avut nici o realizare! Dacă împotriva Sibiului nu reuseşti nimic, atunci când o faci!? Cu atitudinea asta nu se poate continua”, a spus “Iliesta”.