Mii de cehi îndoliaţi au asistat miercuri în linişte la ceremonia prin care sicriul cu trupul fostului preşedinte Vaclav Havel a fost transferat la Castelul din Praga. Funeraliile vor avea loc vineri, 23 decembrie.
Soţia lui Vaclav Havel i-a invitat personal pe cehi să însoţească miercuri cortegiul, pentru a-i aduce un omagiu soţului său, mort duminică, un erou al luptei pentru libertate şi democraţie. Oamenii au pus flori pe maşina funebră şi au aplaudat.
"Mulţumesc, Vaclav!" se putea citi pe un banner instalat pe faţada unei biserici, unde a avut loc marţi seară o ceremonie în memoria artizanului "Revoluţiei de catifea" din 1989.
Vaclav Havel a fost omagiat de actualul preşedinte al Cehiei, Vaclav Klaus: "Viaţa lui Vaclav Havel reflectă o mare parte a secolului 20, atât de dur şi complicat: războiul, preluarea puterii de către comunişti, dezgheţul din anii 1960, căderea comunismului şi edificarea noii democraţii (…), integrarea statului în structurile europene şi mondiale".
Vaclav Havel a fost un "partizan convins al valorilor umanităţii, democraţiei şi drepturilor omului, care s-a revoltat împotriva nerespectării acestor valori în ţările care trăiau sub un regim dictatorial", a adăugat preşedintele ceh.
În toată ţara, drapelele a fost coborâte pe jumătate, miercuri, prima zi de doliu naţional, care va dura până vineri, ziua funeraliilor.
Mii de cehi îndoliaţi au asistat miercuri în linişte la ceremonia prin care sicriul cu trupul fostului preşedinte Vaclav Havel a fost transferat la Castelul din Praga. Funeraliile vor avea loc vineri, 23 decembrie.
Soţia lui Vaclav Havel i-a invitat personal pe cehi să însoţească miercuri cortegiul, pentru a-i aduce un omagiu soţului său, mort duminică, un erou al luptei pentru libertate şi democraţie. Oamenii au pus flori pe maşina funebră şi au aplaudat.
"Mulţumesc, Vaclav!"