În urma unui grav accident produs miercuri pe DN 7, în oraşul Pecica, un bărbat de 38 de ani a murit, iar soţia sa, cei doi copii şi mama lui au ajuns în stare gravă la spital.
Familia era din Cugir, judeţul Alba, şi se întorcea din Italia pentru a-şi petrece sărbătorile de iarnă acasă, după cum a precizat subcomisarul Camelia Tuduce, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad. La volan se afla Ioan D., de 38 de ani, alături de el în maşină fiind soţia, cei doi copii minori – o fetiţă de 8 ani şi un băiat de 12 ani – şi mama bărbatului. ‘În oraşul Pecica, autoturismul a intrat pe contrasens, intrând în coliziune cu un autotren încărcat cu lemne, condus de un şofer de cetăţenie ungară, care se îndrepta dinspre Arad spre vama Nădlac.
Şoferul ungar le-a declarat poliţiştilor că l-a văzut pe şoferul autoturismului care, încercând să evite un biciclist, a intrat pe contrasens, însă nu a putut face nimic pentru a evita impactul’, a precizat Camelia Tuduce. Câţiva localnici din zona în care s-a produs accidentul au sărit în ajutorul celor aflaţi în autoturism, până când au ajuns echipajele medicale care le-au preluat pe cele două femei şi pe cele doi copii. Poliţiştii arădeni continuă cercetările în vederea stabilirii condiţiilor în care s-a produs accidentul.
În urma unui grav accident produs miercuri pe DN 7, în oraşul Pecica, un bărbat de 38 de ani a murit, iar soţia sa, cei doi copii şi mama lui au ajuns în stare gravă la spital.
Familia era din Cugir, judeţul Alba, şi se întorcea din Italia pentru a-şi petrece sărbătorile de iarnă acasă, după cum a precizat subcomisarul Camelia Tuduce, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad. La volan se afla Ioan D., de 38 de ani, alături de el în maşină fiind soţia, cei doi copii minori – o fetiţă de 8 ani şi un băiat de 12 ani – şi mama bărbatului. ‘În o