Antrenorul Stelei nu numai că şi-a intrat în rol. Dar vrea să aibă şi replici.

După ce a trecut hopul numit AEK Larnaca, după ce şi-a aflat advesarul din “şaisprezecimile” Europa League, Ilie Stan s-a relaxat. S-a relaxat atît de mult încît începe să simtă oboseala. Trei luni de mandat la Steaua uzează din toate punctele de vedere. Aşa probabil a apărut zvonul că ar vrea să plece.

Nu s-a schimbat nimic la club. Nici măcar calificarea, nesperata calificare, n-a schimbat raportul de forţe banca tehnică - lojă. Aici s-ar putea să fie şi problema. Dacă Ilie Stan se aştepta să fie ascultat, întrebat, consultat, pe scurt, să aibă dreptul la dialog cu şefii clubului, a suferit o previzibilă dezamăgire. Condiţia antrenorului rămîne în continuare nenegociabilă la Steaua. Nu e un subiect de discuţie, ci de execuţie.

Realist vorbind, singura negociere pe care o poate purta tehnicianul Stelei este cea cu el însuşi. Nu poate negocia cu UEFA, să-i permită mai mulţi jucători în plus, pe lista de Europa. Nu poate negocia cu finanţatorul Becali, pe marginea listei de transferuri. Trebuie să lucreze în continuare cu materialul clientului, aşa cum procedează majoritatea antrenorilor din Liga 1.

Să stea, să plece? Ilie Stan nu s-a obişnuit în trei luni cu presiunile finanţatorului şi culisele roş-albastre, dar asta este, într-un fel, o veste bună, pentru el, ca persoană, ca profesionist al fotbalului. Dar, dacă nu s-a adaptat la stresul pe care-l presupune meseria în sine şi cele trei meciuri pe săptămînă, atunci vestea nu mai e aşa de bună. Presiunile există, cu sau fără indicaţii de la oficială.

Cînd a preluat echipa, la sfîrşitul lui septembrie, Ilie Stan se lăuda: “Eu sînt imun la lucrurile acestea”. Acum nu mai e imun. A prins “microbul” propriei importanţe în proces. Nu se mai consideră soluţia de avarie, ci cheia rezultatelor. Şi “lucrurile acestea”