* ca şi anul trecut, aleşii locali preferă să stea acasă împreună cu familiile şi prietenii în loc să exploreze destinaţii exotice
Nici anul acesta parlamentarii de Brăila nu au ales pentru petrecerea Sărbătorilor de Iarnă destinaţii exotice, sau pur şi simplu alte ţări de pe "bătrânul continent". Majoritatea au declarat că preferă să stea şi anul acesta acasă, cu familia şi prietenii, şi să se bucure de Sărbători în mijlocul celor dragi, singurii care vor ajunge şi pe la munte fiind deputatul PSD Cristian Rizea şi cel PDL Viorel Balcan.
Astfel, senatorul PSD Ion Rotaru ne-a declarat că abia aştepta aceste zile pentru a petrece mai mult timp cu familia şi că, în general, nu este adeptul petrecerii Crăciunului, în alte locuri decât acasă.
"Prefer să stau şi anul acesta acasă cu familia, şi aşa primesc reclamaţii că nu petrec suficient timp în familie, aşa că e cazul să mă revanşez acum. Oricum, sincer, nu cred că îi arde nimănui de plimbări pe vremurile astea", ne-a declarat şi deputatul PSD Mihai Tudose.
În ceea ce îl priveşte pe cel de-al treilea parlamentar PSD de Brăila, Cristian Rizea, şi acesta a precizat că va sărbători Naşterea Domnului acasă, cu menţiunea că asta se va întâmpla la Bucureşti, însă pentru Revelion acesta are planuri de dus la munte, împreună cu soţia şi câţiva prieteni.
Acasă, la Bucureşti, alături de familie şi prieteni va fi şi deputata PNL Diana Tuşa. La rândul său, deputatul PDL Viorel Balcan ne-a declarat că anul acesta nu face o excepţie de la regulă, el urmând a-şi petrece atât Crăciunul cât şi Anul Nou la vila sa de la Lepşa.
Precizăm că senatorul UNPR Constantin Cibu şi deputatul PDL Eugen Bădălan nu au putut fi contactaţi. * ca şi anul trecut, aleşii locali preferă să stea acasă împreună cu familiile şi prietenii în loc să exploreze destinaţii exotice
Nici an