Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Surorile Gabor fac sărbătorile la Bacău! Monica: "Iubitul meu m-a învăţat să împart cu cei mai puţin norocoşi" Vezi ce planuri au cele două de Crăciun

Publicat in Cancan, miercuri 21 decembrie 2011 ·

"Cel mai mult îmi doresc să am parte de un Crăciun ca pe vremuri, ţinând cont că voi merge în Bacău, nu am mai făcut de câţiva ani buni acolo, şi sper să fie ca pe vremuri, să simt spiritul Crăciunului, cu brad, cu cadouri", a declarat Ramona Gabor pentru Drept la ţintă.

Monica aşteaptă data de 23 decembrie pentru a o putea lua pe Irina de la Izvorani şi a o duce la Bacău unde familia Gabor i-a organizat o petrecere.

"Voi petrece Crăciunul cu Irina şi cu familia mea. Sunt foarte fericită pentru că o să pot sta cu Irina mai mult timp. Familia mea îi va organiza şi o petrecere pentru ziua ei. Sper sa nu mai existe nicio telenovelă ca în trecut, am fost într-o perioadă mai nefastă şi cred că am trecut peste ea. Vreau să fiu persoana de dinainte, de acum 6 ani, poate chiar o persoană timidă care să fie cu sufletul deschis pentru oricine, să nu se mai lase influenţată de un anturaj care m-a tras în jos sau poate m-a schimbat.

Am fost căsătorită cu o persoană de la care am învăţat multe dar nu toate lucruri bune şi care contează cu adevarat în viaţă. În aceşti 6 ani am învăţat să fiu doar pentru mine. Cel mai greu mi-a fost atunci când nu mi-am putut vedea copilul. Am crezut că n-o mai văd niciodată fetiţa. Am crezut că o să facă cumva, cu putere cu care o are, să nu-mi mai văd copilul. Mr. Pink (n.r.) m-a învăţat să împart cu cei mai puţin norocoşi", a declarat Monica Gabor. Moni a reusit sa se imparta de sarbatori intre fiica si logodnic! Si-a facut planuri de Revelion cu iubitul chinez

"Cel mai mult îmi doresc să am parte de un Crăciun ca pe vremuri, ţinând cont că voi merge în Bacău, nu am mai făcut de câţiva ani buni acolo, şi sper să fie ca pe vremuri, să simt spiritul Crăciunului, cu brad, cu cadouri", a declarat Ramona Gabor pentru Drept la ţintă.

Monica aşteaptă data de 23 decembrie pentru a o putea lua pe Irina de la I

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 30 minute
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum o ora
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Trapperul Albert NBN, amendat de Jandarmerie pentru o piesă cântată la „Beach, Please!”: „A folosit un limbaj vulgar la adresa României”

HotNews acum 46 minute
Jandarmeria Constanţa anunță că trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru “încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” “Pe timpul desfăşurării festivalului Beac

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 2 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum o ora
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Polonia acuză Rusia că a atacat cu drone o fabrică poloneză din Ucraina

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Polonia a acuzat miercuri Rusia că a atacat cu drone o fabrică de pardoseli din lemn a unui grup polonez în Vinniţa (sud-vestul Ucrainei), într-un bombardament asupra regiunii, soldat cu cel puţin op

USR: PROIECT pentru salvarea SRL-urilor blocate după decesul asociatului unic sau majoritar

Gandul acum o ora
USR anunţă că a depus în Parlament un proiect de lege care deblochează funcţionarea societăţilor cu răspundere limitată (SRL) în cazul decesului asociatului unic sau majoritar, aflat şi în funcţia de administrator. „Parlamentarii USR au depus un pro

Italia ar putea elibera din închisori 10.000 de deţinuţi pentru a reduce supraaglomerarea

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Italia ar putea elibera din închisori aproximativ 10.000 de deţinuţi, adică în jur de 15% din totalul populaţiei carcerale, pentru a atenua supraaglomerarea din penitenciare, a anunţat miercuri Minis

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

19°
mie.

19°/29°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/25°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

27°
mie.

19°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°